Tags

, ,


Când auziră femeile din Valea Ierii strigătul Domnicăi, îşi şi dădură jos şurţurile de la brâu şi o luară repede repejor, peste fâneţe şi grădini, sărind gardurile joase ale vecinilor, tâind-o peste podeţe pâna la casa cu pricina, aşa încât, înainte să se dezmeticească Grigoraşu Purecelui, se şi trezi cu o grămadă de muieri trupeşe strânse în jurul lui, cătând cu luare aminte la oglindă, la sfoară şi cele două lumânări, dând din cap a mustrare şi întrebând-o pe fata care plângea cu obrajii ascunşi în palme:

-D’apoi, aiesta ţi-i ursâtu, Domnică? Mare ruşine pă tine, că degeaba ai fost nelipsâtă de la beserică, dacă ai ajuns la boscoanele Marichii.

Şi repede dosiră mărturiile păcatului, scuipând în sân şi făcându-şi nenumărate cruci, pentru aşa păţanie, privind încruntate şi severe către panticeuanul nostru. Înviorat de atâtea fuste care se roteau în jurul lui, badea Grigoraş prinse a uita de durerea de picioare, îşi descleştă glasul şi le povesti despre zborul lui cu Necuratul. Tare se mai minunară toate şi iarăşi îşi făcură cruce, vrând să cheme popa, însă Domnica le opri:

–         Asta e lucrătura Marichii. Marica o încurcat treburile, ea să le dezlege!

Aşa hotărâră toate, să urce cu moşul până în vârful piscului la Marica, dar cum era el cu picioarele bătrâne şi lovite, l-au trimis la vecina Iulica care încuviinţă pe loc să lege măgarul la căruţă şi să îl ducă până sus.

– Da rămâi aici, moşule, că aduc căruţa în ocolu aiesta să te ieu de aci, strigă Iulica în urechea bătrânului şi apoi le spuse celorlalte femei: Mi-i frică să-l bag la mine în curte, că am scroafă a făta, şi mă tem că dacă îl vede scroafa cât îi de urât, va lepăda purceii.

Tuloi!, strigară celelalte şi o luară la fugă pe la casele lor, căci lăsaseră măgăriţele la păscut pe şanţurile din marginea drumului şi copiii jucându-se în curte. Aşa se făcu că pe când Iulica mână căruţa pe uliţa dinspre Pruni, cu badea Grigoraş şezând pe capră şi privind în stânga şi în dreapta, să nu carecumva să îi scape ceva demn de povestit în cârciuma lui Mendel, străbătură un sat lipsit de orătănii. Găinele erau închise în şură, măgăriţele în grajduri, copiii ferecaţi în cămările dinspre grădină, până şi câinii prinşi în legătoare undeva în spatele casei, ca să nu le dea vreo boală ochiul rău al moşului.

– Da tu Iulică, blăstămate si de mninune-s femeile în satul ăsta: bărbaţîî îs duşi şi ele nici o găină nu ţân, la porci nu dau de mâncare şi tâţi câinii îs legaţî în spate, ca să nu poată lătra pă cine vine la ele, hehe. Poate că dacă tât m-am nimerit aici, în satu aiesta oi şi rămâne, că la vărsta mea îi tare greu drumu înapoi.

Până să ajungă sus la casa vrăjitoarei, Grigoraşu Purecelui cunoştea deja numele tuturor văduvelor mai bătrâne şi hotărât lucru, spre spaima Iulicăi, îşi puse în minte să mai zăbovească măcar o vreme prin Valea Ierii, că încă aşa femei singure şi cu uşa de la casă deschisă, nu mai văzuse el nicăieri pe unde umblase prin lume. Au înaintat încet de tot, căci moşul întreba pe toată lumea, femeie sau bătrân, de-a cui îi, câţi ani are, dacă i-a dat Dumnezeu sănătate şi dacă a fost vreodată prin Panticeu, care e un sat fain cu o cârciumă unde servesc două jidovance, frumoase cum nu s-a mai auzit şi de văzut nici atâta.  Apoi se apucă să povestească despre averea mare a domnişorului Gheriu, încă neînsurat, care are o pivniţă cu vinuri atâta de mare, încât poate îmbăta toată Valea Ierii, cu câini cu tot, că vite ia-le de unde nu-s, cu aşa femei prăpădite cărora numai la lucru nu le stă capul. Şi în cele din urmă, se întinse pe paiele din căruţă şi adormi. Când se apropiară de casa Marichii, îl trezi voce de cântec, pentru că jumătate satul se adunase deja în curtea ei, înălţând laude Sfintei Născătoare, care i-a ferit de mare rău. Badea Grigoraş se coborî încet, încet, de pe capră şi îndoit în două, sprijinit în cârja cu care îl altoise pe dracul, îndreptându-se către gazda ieşită pe prispă, zise în auzul tuturor:

-Tu, Marică dragă, aşe curve ca-n satu aiesta, mai rar!

Vorba asta a moşului avu darul să împrăştie pe toată lumea pe la casele lor, în sudălmi şopotite în năframă, cum să-l ia iarăşi dracul, să-l bage şi să-l scoată. Iar Marica îl pofti în casă unde deja prăjea în untură de porc nişte buruieni numai bune pentru picioarele lui julite în crengile copacilor şi unde aştepta, deja de o bună bucată de vreme, Domnica. Şi văzându-i pe amândoi aşezaţi, tăcuţi, deşi badea Grigoraş tot încerca să ridice cu cârja când poalele vrăjitoarei, când pe ale Domnichii, Marica le dădu dezlegarea celor întâmplate.

Păi nici nu era cu putinţă ca Domnica să-şi viseze ursitul, când în gândurile ei nu vroia să vadă pe altcineva decât pe logodnicul plecat. Şi totuşi, chipul bărbatului ei adevărat fusese deja urzit şi chemat într-un vis, care, neputând să se strecoare nicium în sufletul închis al fetei, îşi găsi lăcaş bun într-o minte plină ochi de gânduri la curvăsării şi împreunări.

-Aşe că ostaşu al de ungur pă care l-ai visat dumneata, bade Grigoraş, nu cu dumneata avea treabă, că ala îi bărbatu Domnichii. Iară tu Domnică dragă, află de la mine că ai puteri de vrăjitoare, că atât de mare ţî-o fost dorinţa să-ţî vezî bărbatu în prag, că ai chemat on drac care să ţî-l aducă, numa cum eşti încă tânără şi nu te ştii struni, şi-o bătut joc dracul de tine.

Multe le mai spuse Marica şi îl opri la ea pe badea Grigoraş preţ de câteva zile să îşi revină şi mai apoi să pornească cu prima căruţă către târgul din Cluj, de unde îşi va găsi de bună seamă drum către Panticeu.

–         Iară tu, Domnică dragă, de când eşti tu în Valea Ierii, ai văzut tu ostaş de ungur cu mustăţile răsucite prin ceva hâmbar? Pe stălajie pe cămară? După vreo poiată sau într-un grajd? Fă bine şi ia şi tu drumul Clujului, că acolo ţi-i găsi norocul.

Pe când le vorbea vrăjitoarea aşa, numai văzură cum intră popa în casă şi le dă bineţe, dornic şi el să afle de la moş toată păţania. Şi popa ascultă cu atenţie încă o dată povestea cu zborul şi cât sunt de curve femeile din Valea Ierii, mai rar, şi în tot acest răstimp clătina din cap a recunoaştere. Şi apoi grăi la rândul său:

-Bade Grigoraş, pe cât sunteţi voi panticeuanii aieştia de slobozi la gură, pe atât îi dracul vostru de slab de minte. Nu vezi dumneata că numai de poveşti muiereşti se ţine, de glume şi de petreceri, de parcă ar fi tot timpul beat? Ba cântă, ba joacă feste femeilor nemăritate. La noi Necuratul nu e lucru de glumit, căci a luat minţile oamenilor şi i-a aruncat în prăpăstii. La voi, cu un asemenea drac, baiul cel mare îi că răul din lume a ajuns lucru de şagă. Aşa că, veţi fi voi, panticeuanii, oameni vrednici şi tari de înger, dar sunteţi din cale afară de slabi de drac!

Şi aşa se făcu, că o săptămână mai târziu, în vreme ce o căruţă care o ducea pe Domnica şi pe badea Grigoraş cu o desagă de leacuri vrăjitoreşti primite în dar cobora drumurile munţilor înspre vale, către Cluj, toţi sătenii din Valea Ierii, cu popa în frunte, au început a trage clopotul, nu ca să împrăştie norii, ci ca să nu le mai aducă dracii niciodată panticeuani din ăştia slobozi de gură şi hâzi ca noaptea.