Trebuie să vă mărturisesc că mă urmăreşte în tot ceea ce fac următorul scenariu: ori de câte ori mă apuc de ceva serios, marea majoritate a oamenilor din jurul meu sunt apatici, sceptici, bănuitori. Dacă însă mi se năzare vreo joacă, toană, frivolitate sau „guilty pleasure”, unele dintre ele reprobabile, o mulţime de lume începe să vorbească despre asta, oamenii se implică, dispută variante, vor detalii şi continuări. Spre marea marea surprindere, de 9 zile de când există, blogul acesta s-a bucurat deja de 851 de vizite (dacă e să iau în calcul numărătoarea Weblog), a urcat în topul celor mai vizionate articole, ba mai mult, vineri m-am si intalnit cu Marian Chinchiusan de la City News care vrea să facă un articol pe acest subiect. Multumesc tuturor cititorilor şi prietenilor pentru răbdare, entuziasm, curiozitate, însă, ca să fiu sincer până la capăt, nu prea ştiu cum, şi nici dacă ar trebui să reacţionez cumva la toată povestea asta. Pot doar să vă să răspund în vorba bunicului, identică de fiecare dată când vorbesc cu el la telefon: „Multă sănătate! Să vă dea Dumniezo multă sănătate!”

Stimaţi cititori, eu unul chiar mă joc aici. Şi pofta asta de joacă de-a blogul în aceşti termeni mi-a transmis-o Digodana, căreia, offfff!, iarăşi am uitat să îi spun ceva🙂 ! Urmăriţi link-ul, dacă vreţi să vedeţi ce, promit că e foarte satisfăcător….. cheia se află în primul comentariu al textului, postat de Oleg. Sunt foarte tentat să vă povestesc mult mai multe despre Dana, însă cum blogul acesta e strict despre oamenii şi lucrurile de la Panticeu şi cum ea nu a călcat niciodată pe acolo, va trebui să o duc cu mine într-o bună zi, ca să capăt dezlegare la poveşti. Oare vine? Vă anunţ de pe acum că postările astea nu sunt toate comice, hâtre, fantastice. Unele conţin doar câteva tuşe, câteva date banale despre oameni care au trăit mai demult, cu totul irelevante pentru a-i cunoaşte. Şi totuşi, nu mă pot abţine să nu vă dezvălui de la bun început, dacă doriţi să urmăriţi cum se leagă între ele poveştile de la Panticeu, pentru nimic în lume nu scăpaţi din vedere mâţele Potracănului!

Şi eu şi pe ascuns şi mâţele Potracănului vom reveni de-a lungul unui an întreg, fiindcă vă promit solemn că voi închide acest blog cel mai târziu la 1 decembrie 2011. Nu de alta, dar pentru orice eventualitate, vreau sa am o luna decembrie libera inainte de 2012. Asta până şi sătenii o ştiu: eram în autobuzul dinspre Panticeu şi numai ce aud o voce bărbătească, rostind rar, apăsat, vorbele următoare:

-Să gată lumea, Marie, că asteroidu ala vine, nu stă!

Ne vom strădui nevoie mare să legăm şi să dezlegăm toate iţele poveştilor noastre, ca să nu ne prindă sfârşitul lumii cu lucrul neterminat. Vorba unui foarte stimat profesor: „timp a fost, timp este, timp nu va mai fi!”. Şi vorba bunului meu prieten Pietro, despre care am voie să vă povestesc pe larg, pentru că am fost cu el la Panticeu şi bunica i-a făcut pancove, Festina Domine!, ceea ce tălmăcit din latineşte ar suna: Grăbeşte-te, Doamne! Sau, dacă sunteţi atei, agnostici, ori pur şi simplu nu vă pasă: grăbeşte-te, măi asteroid!