Tags

,

Ceea ce s-a întâmplat în seara în care Traian îi opri mâna lui Maftei, aruncându-l în mijlocul ocolului, nu a ieşit la iveală decât cincizeci de ani mai târziu, cu prilejul scandalului provocat de căsătoria neaşteptată a bunicilor mei. Dar să nu grăbim poveştile, toate la timpul lor. Ceea ce oamenii din sat au aflat a doua zi dimineaţă a fost că s-a încins o bătaie între cei doi fraţi, din care învingător a ieşit Traian, după ce l-a învineţit bine pe Maftei, i-a interzis să mai intre în casă şi cum începuse să plouă destul de bine în timp ce se păruiau ei, i-a spus că n-are decât să se adăpostească în coteţ, rămas gol de când Josăla le luase porcul. În realitate, un asemenea schimb de replici între fraţi nu a mai apucat să aibă loc, pentru că, o dată dezmeticit din nedumerirea de a se vedea bruscat de propriul frate, Maftei se năpusti furibund la bătaie, şi nu fu chip să îl oprească nici pumnii, nici greutatea lui Traian. Când începuse ploaia, mai sălbatică şi mai violentă decât altă dată, căci înspre Nord şi Sărata se declanşase o puternică rupere de nori, după ce se tăvăliră prin noroi, după ce încasă o ploaie de lovituri, muşcături şi flegme, Traian mută scena întregului scandal în apropierea coteţului, pândi momentul prielnic în care reuşi să îl împingă pe Maftei înăuntru, trânti uşa în urma lui şi o blocă cu un drug de fier. Apoi se refugie în casă împreună cu Maria şi cu copiii, ferecă bine uşa, căci pumnii lui Maftei continuau să se audă în peretele coteţului. „Io tare mă tem, mă Trăiene, că Mafteiu aiesta îi îndrăcit, ca aceia di pă vremea când umbla domnu Cristos pă pământ” îi spuse Maria, şi apoi, în tunetele furtunii de afară, adormiră.

Înspre dimineaţă, valea se revărsase, apa urcase până pe cerdac şi ameninţa să intre din clipă în clipă în casă, găinile speriate se urcaseră toate în crengile dudului din faţă, şi prin faţa lor, apa rostogolea la vale, într-un iureş murdar, scaune, butoaie, porţi de lemn smulse de prin garduri, ulcele, un cadavru de porc în care îşi recunoscuseră propriul animal luat de Josăla, câteva cârduri de raţe fericite de puterea acestui puhoi şi o grămadă de fuioare de cânepă. Însă lucrul cel mai grav, care îi lăsă interzişi cu desăvârşire, era că Maftei cu coteţ cu tot, dispăruseră cu totul. Întâi se temură că apa prăbuşise toată coşmelia peste el, însă nu rămăsese nici o urmă de dărâmături: în întregime, coteţul fusese săltat de viitură şi dus înspre vale, până destul de departe încât să nu îi mai poată desluşi urma. Le luă câteva zile, până ce apa scăzu şi odată cu ea, zarva certurilor iscate, căci întreg satul o luase la picior pe malul apei, căutându-şi fiecare propriile fuioare de cânepă, nemaiştiind care al cui e, încăierându-se, înjurându-se, ţipând unul la celălalt ca descreieraţii, până ce se făcu destul de multă linişte ca să afle că între mănunchiurile de cânepă pâcloasă pe care le culeg ei din apă trebuie să se aştepte să dea de cadavrul unui înecat. Aşa încât porniră, de această dată, cu mai multă băgare de seamă şi cu o uşoară scîrbă faţă de apa înnămolită, să dea de urmele coteţului şi de leşul umflat al lui Mafteiul Ioanii. „Vezî? Tumna în noaptea asta l-o pus dracu să doarmă în coteţ” povesteau sătenii, scotocind fundul văii cu bâte lungi, ca nu carecumva să se fi agăţat cadavrul de ceva rădăcini şi să nu fi putut ieşi la suprafaţă. Însă bătură malurile vreo câteva zile degeaba. Au găsit uşa coteţului şi mai multe grinzi prăbuşite unele peste altele, destul de repede, nu foarte departe de Uliţa Morii, dar în van scotociră pe sub el, căci nu era nici urmă de Maftei. Câţiva au urmat malurile văii până în Dîrja, scotocind lanurile de jur împrejur, pentru că dacă l-ar fi tras din apă lupii sau alte animale, ar fi găsit cel puţin osemintele risipite printre ierburi. Nu au găsit niciodată nimic şi nimeni nu ştie ce s-a ales de trupul lui.

Maria plăti o slujbă la biserică, mai degrabă uşurată că a scăpat de el, decât îndurerată de aşa pierdere. Cât despre Traian, povestea lui e puţin mai complicată. Satul avu despre el numai vorbe de laude, pentru că vreme de douăzeci de ani după aceea nu s-a căsătorit. A rămas lângă văduva fratelui său şi ajutat-o să îşi crească copiii până la căsătoria băiatului cel mare, Vasilică a lui Maftei, tot aşa cum a continuat să îl ajute pe Niculae din Deal să îşi chivernisească averea. A prosperat el însuşi câştigând bani şi cumpărând pământ încetul cu încetul, fiind unul din cei mai respectabili oameni din sat, dar povestea despre cum l-a zăvorât pe Maftei în coteţ, în noaptea în care l-a aflat moartea, tot l-a ajuns din urmă, deşi a zăcut adormită şi neştiută mai bine de cincizeci de ani.