Tags

, ,

Mari, grase şi prăpădite erau mâţele Potracănului în Panticeu. Toate femeile de pe uliţa ce merge înspre Recea Crâstur ştiau să nu îşi scoată cloşca cu pui afară din casă sau din coteţ neînsoţită, că apăreau câte două, sau toate trei mâţele Potracănului şi dădeau iama în ei. Spre deosebire de soiul şi legea pisicilor, mâţele astea trei, imense, tricolore, portocalii cu negru şi alb, vânau totdeauna în grup şi mergeau aproape peste tot nedespărţite. Dimineaţa, când Potracănu încărca căruţul cu lapte şi îl căra până la lăptăria lui Arăla, mâţele o luau pe urmele lui, toate trei păşind agale pe vârfurile gardurilor, cu cozile ridicate, urmărindu-şi stăpânul tiptil, la o distanţă nu mai mare de patruzeci de metri, pândindu-i toate gesturile, oprindu-se la ceva distanţă, pe cei trei stâlpi de la poarta lui Dragomir, unde se lingeau în voie, sau aşteptau statuar, să îşi termine Potracănu de golit laptele, de povestit cu Căuaciu sau cu Şofron de pe uliţa morii. Apoi o luau agale către casă, curăţind curţile de puii de găină sau de bobocii de gâscă uitaţi pe afară, şi nu uitau pe drum să se împleticească de fiecare dată, pe sub picioarele lui Grigoraşu Purecelui, care le înjura de toţi dumnezăii, le băga şi le scotea.

-Mă Potracănule, on mâţ di-ala di-a tău îi cât on mniel. Numa te-om vede că li-i tăie de Paşte. Dacă oi vini pă la tine, mnie unu să nu îmi dai drob, că drobu ala când o trăit, ala bistoş n-o făcut behehe, că mniau!, obişnuia să îi spună Căuaciu în dimineţile în care îl întâlnea.

În noaptea în care viitura l-a dus pe Mafteiu Ioanii cu coteţ cu tot, a dispărut una din mâţele Potracănului şi în vreme ce toţi sătenii umblau înnebuniţi să îşi culeagă de prin apă cânepa, lucurile de prin curte, cadavrele animalelor şi ale fratelui dus de vale, certurile aprinse erau întrerupte de vocea slabă şi amărâtă a Potracănului care întreba:

–          Mă uomini buni şi dragi, n-aţî văzut on mâţ?

–          Da’, futu-ţî sorele cui te-o făcut, mă prostule, de mâţ ne arde nouă amu? Că mai mare năcaz nu ne-o putut da Dumniezo, că ne-o luat porţîle de la drum şi hambarăle di la loc, şi ţîe ţ-o îmburdat păstă olaltă stauru uăilor şi tu umbli după mâţ? Da uom eşti tu, mă?

Dar nu fu chip în care să îşi găsească Potracănu liniştea. Vreo două săptămâni nu mâncă aproape nimic, îi scăzu burta, străbătu întreg satul în lung şi în lat, se uită după fiecare pisică, urmă drumul oricărui mieunat şi la slujba pe care Maria lui Maftei o dădu pentru soţul ei înecat, se aruncă în genunchi în biserică şi strigă:

-Doamne, tată bun din ceruri, ajută-mă să-mi găsăsc mâţu! Şi cum nicicum nu îşi potoli văicărerile în timpul slujbei, Traianu Ioanii şi cu Niculae al lui Partic l-au prins de după subsiori şi i-au dat drumul afară din biserică. Şi cum Niculae al lui Partic a rămas toată viaţă sensibil faţă de orice fel de rugăciune, şi cum, în continuare nu înţelegea prea multe, a strigat pe urmele lui:

-Da’ întie găsăşte-l pă Dumniezo, mâţule!

Din ziua aceea, în întreg satul i-a rămas numele Mâţul. Nici Potracănu nu era numele lui adevărat, şi nimeni nu mai îşi aduce aminte în zilele noastre cum l-o fi chemând. I spunea Potracănu pentru că semăna ca două picături de apă cu Potracănu din Dârja, însă mai apoi, întregului său neam i s-a spus „de-a Mâţului”. Pe fiica lui, care tocmai ieşea din copilărie şi promitea să fie o tânără frumoasă, deşi cam mică de statură, au poreclit-o, spre necazul ei, Mâţuca.

Cât despre mâţ, au dat de urma lui câteva zile mai târziu, când la hanul lui Mendel sosi o scrisoare din străinătate pe numele domnişorului Gheriu. Zis şi făcut, Mendel îl trimise pe Traian cu scrisoarea până acasă la Gheriu, care se făcu palid, se izbi cu palma peste frunte şi în mai puţin de o jumătate de zi tot satul ştiu că urmează să sosească în Panticeu, în câteva luni, poate chiar mai repede de căderea zăpezii, domnişoara Maria, sora Gheriului. Aşa încât, domnişorul îl chemă de urgenţă pe Zbengu şi îl plăti să îi zugrăvească şi să îi recondiţioneze cele trei camere dinspre vale, şi în timp ce intrau în a doua încăpere cu gând să vadă cât lucru este de făcut, pisica Potracănului o zbughi afară din casă, printre picioarele lor. Cu toate acestea, nimeni nu a apucat să se bucure prea mult că încetară văicărerile Mâţului, pentru că în lunile care urmară, după cum se va vedea mai încolo, toate lucrurile s-au întors cu susu-n jos în vederea mult aşteptatei veniri a domnişoarei Maria.