Tags

, , ,

Curând după plecarea avocatului Nagyvary, zvonurile despre străinul care va să vină împânziră tot satul, trecând ca o flacără, de la o fereastră la alta. Ba că era un boier venit din România, ba că ar fi fost un evreu bătrân care a măsluit bine toate actele şi l-a nenorocit pe Şandor Bolundu, care acum avea încă un motiv în plus să fie bolund de supărare, ba că era un copil din flori al grofului şi tocmai de aceea Páncélcseh acceptase să îi vândă mare parte din proprietăţi; toate cunoştinţele sau rudele mai îndepărtate au fost reamintite în grabă ca oamenii să poată justifica de unde au auzit ei adevărul despre noul proprietar al caselor din centrul satului. Maria Brancii se jurase la şezătoare că de această dată nu va mai încurca salutul. Îşi va prinde bine corsetul, îşi va sălta pieptul în afară şi îşi va da părul peste cap, ca să îl salute cum va putea ea mai frumos pe domnul care va veni. Care va trebui să fie, cum altfel decât mult mai de „Doamne ajută” faţă de avocatul pe care îl angajase, cu trăsuri mai mari, cu cai mai frumoşi şi mai ales cu slugi mai multe şi mai şcolite, care să nu se scobească în nas şi să nu îşi scarpine fundul pantalonilor în văzul târgului. Singura supărată şi deloc încântată de toate zvonurile era Şalma, nepoata lui Mendel, care nu se mai arătă la faţă preţ de câteva săptămâni, până ce hangiul o scoase afară din propria cameră cu forţa, o prinse de păr şi o aduse dis de dimineaţă în spatele tejghelei.

– Să te văd că stai oblă şi te porţi bine cu uominii, că tăt satu vorbeşte că te-o celuit domnu avocat. Dacă tu vrei să fii curvă, asta treaba ta. Dar până eşti în casa me, nu ţî-i desface picioarele la goimi. Iară tu, Avişa, îi spuse el celeilalte nepoate, cată bine de soru-ta, că nu îi coşeră la căutătură.

Zis şi făcut, atentă să o înveselească pe Şalma şi să zâmbească clienţilor, Avişa, şi împreună cu ea, toţi muşterii din cârciuma hanului nu văzură trecând prin dreptul ferestrelor un călăreţ îmbrăcat simplu, pe un cal cu nimic deosebit de toţi ceilalţi cai care păşteau pe păşunile panticeuanilor. Cam la aceeaşi oră, Dimenstein ieşise în pragul prăvăliei lui de pantofi şi se uita pe drum necăjit că nu îi trecuse pragul nimeni în dimineaţa aceea, iar când călăreţul ajunse în dreptul lui şi îl salută politicos:

-Bună ziua!, atâta îi trebui lui Dimenstein ca să îşi descarce necazul.

– Ba nu-i bună defel. Uărb eşti? Nu vezî că o plouat de dimineaţă? Nu vezî, dară, că dacă ai vede, n-ai sta cu zdrenţăle alea pă tine. Barâm nişte bocanci noi să îţi iei, că la aieştia le sar cuiele din tălpi.

Însă străinul zâmbi şi trecu mai departe, până când văzu trecând drumul înaintea calului o tânără cu sfeterul strâns pe corp şi o salută cât mai politicos cu putinţă. Maria Brancii îşi ridică privirea şi văzu o siluetă mult prea slabă pentru gusturile fetelor din Panticeu, pentru care, dacă nu erai gras bine, nu meritai nici măcar să te salute lumea. -Da tu ai boală de-acee de plămâni, bă copchiloi? întrebă ea pufnind şi văzând că nu i se răspunde, strigă enervată pe urmele lui: „Da tată-to unde-i, mă mutalăule?”

Calul şi călăreţul lui, se învârtiră o dată prin piaţ, se opriră în dreptul unui om, apoi o luară pe uliţa din dreptul văii, trecură pe lângă casa lui Mafteiu Ioanii, care tocmai îşi aducea acasă de pe dealuri porcul alungat în urmă cu o noapte şi nu se opriră până la poarta lui Şandor Bolundu, căruia, nu întâmplător i se spunea astfel. Şandor se afla pe prispă şi când îşi văzu noul oaspete oprit în dreptul porţii lui, se năpusti în casă şi strigă la femeie şi la copii:

-V-am spus io că nu degeaba o cântat ciuveica (cucuveaua) tătă noaptea? No, îi aci moartea, la poartă. Staţî să vie, sau vă ieu io gâtu şi scăpaţî mai uşor?