Tags

, , , , ,

În seara în care domnişoara Maria îşi termină de despachetat toate cutiile şi răscoli prin toate cuferele pe care le-a adus cu ea, nemaigăsind un lucru de preţ care îi fusese încredinţat de la Cluj, Traianul Ioanii primi de la Maria lui Maftei o un candir cu supă caldă de găină, pe care să îl ducă la Grigoraşu Purecelui.

-Şi dacă tot te duci, fă bine ia tâte cuţâtele şi du-le la căuaciu la ascuţât, că azî mâine tâiem porcu şi numa te canoneşti cu ele. Nu taie defel.

Traian nu zăbovi mult şi în curând fu în casa lui Margit, care mulţumi frumos de supă, aşa cum se cade, insistând de trei ori să o ducă înapoi, că biata Marie o rămas de Maftei cu atâţia copii pe care nu are cu ce să îi crească. Căt despre badea Grigoraş, se făcu că doarme adânc, pentru că nu îl plăcea deloc pe Traian, fiindcă era mult prea serios, nu râdea niciodată şi nici nu puteai povesti cu el despre toate cele omeneşti. Aşa că, fără să mai piardă mult timp, Traian le ură sănătate şi ieşi pe poartă, dând să treacă drumul înspre căuaciu, când zări în şanţ, în zăpadă, printre urmele lăsate de sania răsturnată şi de cuferele împrăştiate ale domnişoarei Maria, un plic. Un N care începea printr-o buclă într-atât de răsucită încât era proape cu neputinţă să mai desluşeşti litera, anunţa expeditorul, iar mai jos era scris citeţ, cu mai puţine bucle, numele Mendel Şalma.

Faptul ăsta îl puse pe Traian în mare cumpănă. Lucra la Mendel deja de câţiva ani buni, cărându-i lemne din pădure, aducându-i sacii de la moară şi niciodată nu s-a putut plânge că evreul nu l-ar fi plătit bine, sau că l-ar fi înşelat fie şi cu un sfanţ. Era un om corect şi mai mult decât atât, cu inimă mare, pentru că le luase pe cele două nepoate orfane şi le crescuse de mici, or jidov aşa de darnic prin Panticeu, mai rar. Nu era drept că acum nepoata Şalma încălca legea lor evreiască, trimiţându-şi pe ascuns scrisori cu avocatul Nagyvary şi cine ştie ce nebunie mai plănuind, iată, prin mijlocirea domnişoarei Maria. Adică lui unul nu i-ar fi plăcut, ca după ce l-ar fi crescut cu multă trudă pe vreunul din copiii fratelui său, să îi facă una ca asta. Pe de altă parte, şi lui îi luaseră ochii nepoatele lui Mendel. S-ar fi putut trezi şi el în locul lui Nagyvary şi, la drept vorbind, puţin i-ar fi păsat de legea evreiască. Şi apoi Dumnezeu era unul singur, fie că Margit credea în papă, Găvrişuţ în sfânta Născătoare şi Mendel în Moise şi în legile lor. Şi apoi, nu păţise tocmai el, la slujba fratelui său să îl ia pe Mâţu de subsiori şi să îl arunce afară din biserică, atunci când se rugase în genunchi să îi afle Dumnezeu mâţul? Şi cât erau ei de mulţî credincioşi în biserică şi oricât s-au rugat, pe Maftei nu l-au găsit în veci, în vreme ce Potracănu şi-a aflat mâţu în casele Gheriului. Pentru că rugăciunea lui a fost mai bună, cine ştie. Sau pentru că până şi un mâţ era mai de treabă decât îndrăcitul de Maftei. Şi acuma el, Traianu Ioanii, ce să facă cu scrisoarea? De care lege să asculte?

Desigur, ar fi putut să o ducă domnişoarei Maria, căreia îi aparţinea, de fapt, plicul, dar n-ar fi însemnat asta să se spele pe mâini ca Pilat din Pont? Şi tot frământându-se cu gândurile astea, intră în casa căuaciului, îi dădu cuţitele din traistă şi îl întrebă:

-Bade căucaciule, am să te întreb oarice: dacă dumneata ai şti ceva ascuns….

-Ştiu deja bugăte, îi răspunse prompt căuaciu.

-…şi dacă ai ave de ales: uări spui ce ştii şi eşti on mare căcat, uări taci şi eşti la fel de mare căcat, în alt fel, ce ai face?

Căuaciu prinse a ascuţi cuţitele pe roată, se gândi puţin şi îi răspunse:

-Apoi măi ficior, dacă ştii şi te faci că nu ştii, eşti on mare mincinos. Poate că şi on mare căcat, da asta s-a vede mai încolo. Socoteala-i o ţâră mai gre, atunci când te apuci să dai în vileag. Pântru că dacă te apuci să dai în vileag lucruri pă care nu le ştii cu tătu, eşti şi mai mare mincinos şi sigur, on câcat încâ şi mai mare.

-Atunci să nu zîc nimic? întrebă Traian.
-Io zîc că, dacă vrei să ştii ce trebe să faci, îi musai mai întâi să ştii ce vrei să faci. Ş-apoi numa după aia poţî sămăli ce vrei şi ce îi bine. Tu de felul tău, ce ai face?

-Tuloi, bade căuaciule. Da io de când îs am prăbălit să fac cum trebe, nu după felu meu. N-ai văzut că frate-meo Maftei o făcut numa dupa felu lui şi o ajuns on beţivan cum n-o mai pominit Panticeu?

-Io n-am zîs să alegi fără judecată, ca vitele. Ci tu unu, Traianu Ioanii, de-ar peri tăt satu şi tătă lumea şi ai şi sângur pă pământ, ce ai face?

-Apoi dacă ar peri tătă lumea, n-aş ave cui să spui.

-Gata cuţâtele, îi spuse căuaciu, amu hai să le probăm. Şi fierarul făcu câţiva paşi până sub dud, îşi ridică mâna înspre o creangă mai joasă, înşfăcă de acolo o găină adormită şi înainte să apuce pasărea să se dezmeticească, îi trecu uşor cuţitul pe sub gât, cu o alunecare lină de arcuş, la capătul căreia capul căzu în pământ, aripile începură să bată bezmetice şi omul aruncă trupul însângerat într-o covată aflată la câţiva metri mai încolo.

-N-o gândit ea, când s-o dus astăzî la culcare, că aşe de repede o-a afla mortea. Aşe ne-a afla pă tăţî, mă Trăiene. Degeaba o minţât-o dracu pă femeie în rai că hotărât că n-om muri. Ba om muri. Vezî-l tu pă Grigoraşu Purecelui că are nouăzăci de ani şi numa la prostii îi stă mintea, gândeşti că îi strâcat de cap? Auzî ce îţî spui io: de bine ce i-i, o uitat că moare, aşe ca tăţî proştii ăştia care tătă zua să duc şi vin şi nu ştie nime ce-i de capu lor. Aşe că, dacă tu ai muri în sara asta, ce ai face? îl întrebă căuaciu, întinzându-i cuţitele.

Traian o luă înspre piaţ şi pândi o vreme lumânarea de la fereastra domnişoarei Maria, până ce se stinse. Apoi o luă înspre casă, unde Maria lui Maftei şi copiii adormiseră deja, răscoli jarul din cuptor, mai puse câteva lemne uscate şi subţiri până ce se încinse o flacără albă şi aruncă în foc plicul lui Nagyvary.