Tags

, , ,

Se poate să vi se pară greu de crezut, însă din ziua în care s-a răsturnat sania domnişoarei Maria peste el, Şandor Bolundu îşi pierdu minţile a doua oară, în alt chip. Nu şi-a rupt nici un os, nu a sângerat şi nici măcar nu s-a trezit cu vânătăi, dar când a ajuns acasă, i-a spus soţiei că toate lucrurile din lumea asta sunt cu susul în jos şi că în clipa în care ne vom da seama de asta, vom pica cu toţii în cer, căci numai neştiinţa ne ţine atârnaţi de pământ. Căci, cu cât prostia e mai mare, cu atât lighioana sau lucrul acela stă mai lipit de faţa pământului, că oamenii sunt proşti ca pietrele şi până şi pasările ceriului, cu cucuvea cu tot, sunt mai luminate şi ştiu mai bine cum stă treaba, de asta s-au pus pe zburat. Numai găinile care nu zboară sunt proaste rău şi scurmă ţărâna, ca să nu mai vorbim de faptul că cele mai imbecile creaturi ale Domnului sunt hârciogii şi cârtiţele care se vâră adănc în măruntaiele pământului.  Şi acuma, el însuşi, de când s-a luminat şi a aflat cum stă treaba, va cădea în imensitatea ceriului şi treaba asta îl sperie cu asupra de măsură. Aşa că, Şandor Bolundu refuză să mai iasă din casă, de teamă să nu păşească de pe pridvor direct în hăul fără fund al prăpastiei cereşti şi asta nu fu de ajuns, căci se apuca să bată în cuie, în podeaua din duşumele, picioarele tuturor scaunelor din casă şi pe cele ale  mesei, ca nu cumva, deşteptându-se şi ele de cap, să cadă dintr-o dată în tavan şi s-o lovească, din greşeală, pe Vera.

-Bine, măi uomule, îl întrebă nevasta, dar dacă pasările ceriului îs atâta de deştepte, de ce îs aşează ouăle în cuiburi şi nu sub cuiburi, nu să tem că să vor prăvăli în prăpastie?

-Tu muiere, să ştii tu de la mine că fiecare trebe să să deştepte sângur. Pasările ştiu cum stă treaba, dar ouăle ba.

În rest, nu mai avea ieşiri violente, nu mai înjura cucuvele şi nu mai vedea moartea venind de altundeva decât din cerul albastru sau înstelat, dar nu îşi mai ţinu făgăduiala şi nu mai dădu deloc prin gospodăria domnişorului Gheriu, tocmai acum, când era atât de mult de lucru şi atât de multe de pregătit, pentru că în curând domnişorul avea să taie patru porci mari, de douăsute de kilograme şi avea nevoie de ajutor. Toate treburile au rămas în seama fratelui său Şofron, care la început de decembrie, fiind el mare priceput în a tăia porci şi a împărţi mai apoi carnea pe categorii, era în fiecare zi chemat la câte cineva de prin sat la lucru şi nu mai apuca nici el să ajungă pe la casa domnişorului Gheriu. Ceea ce era – trebuie spus – o gură de aer proaspăt, pentru că de când venise domnişoara Maria, Şofron nu mai ştia cum să se poarte, ce să nu spună şi ce să spună, cum să păşească şi cum să îşi mişte mâinile. Cu Gheriu era uşor să te înţelegi, pentru că îţi spunea cu vocea lui liniştită ce îi convine şi ce nu, ce se aşteaptă de la tine şi unde nu ai făcut bine, dar domnişoara Maria, în tăcerea ei rece şi distantă îi dădea de înţeles că până şi răsuflarea lui era o hulă pe faţa lumii. „Mai ştii, îi spuse Şofron soţiei, poate că în străinătăţile alea o fi cunoscut mari domni şi amu să uită la noi cam cum ne uităm noi la nenorociţîî de ţigani din Sărata.”

Şi ca să nu rămână de ocară, într-o seară, Şofron îşi făcu vreme şi dădu o fugă până la casa Zbengului, care era proaspăt întors din America, unde lucrase şi îşi făcuse mulţi bani şi îl întrebă cam care e purtarea oamenilor în străinătăţi, că el nu mai ştie cum să umble şi ce să zâcă. Aşa că Zbengu îi spuse:

– Tu poartă-te cum te-ai purtat şi până amu, încercând să faci bine. Dacă domnişora asta îi aşe de plină de ea, să ştii tu di la mine că nu are mai multă minte ca frate-to Şandor. Ştii tu ce spune Biblia? adăugă Zbengu, care adusese din America nu numai o sumă frumoasă de bani, ci şi pocăinţa. Că dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-o cunoscut cum trebe să cunoască. Io nu ştiu nici ce, nici câte ştie domnişoara asta, da bag samă că îi tare plină de cunoştinţăle alea, tumna ca frate-to Şandor. Vezî tu că nici unu, nici altu nu mai iese din casă? Uite aici, făcu Zbengu bucuros şi deschise o carte neagră. Cartea Proverbelor regelui Solomon care o fost on mare înţălept, da l-o strâcat de cap curvele, al şaisprăzăcelea capitol: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii”. Să nu te roadă grija dacă să ţâne aşe de nealcoşe. Nu fă nimnic, şezâ-ţî pă curu-ţî şi aşteaptă, aşteaptă, până într-o zî, când numa îi vede că ea sângură s-a face de ruşine.