Tags

, , , , ,

Dacă domnişoara Maria nu ar fi luat câinele lui Margit de la căuaciu, e foarte posibil ca şaizeci de ani mai târziu pe o mătuşă de a mea să nu o fi apucat subit drumul Clujului şi ca mai bine de un veac după aceea, pe mine să nu mă fi apucat blogăreala. Dar, mai avem în faţă unsprezece luni în care să le desluşim pe toate. Deocamdată, ne vom opri o vreme în vechiul piaţ al satului, vom deschide uşa caselor Gheriului, unde, trecând de prima încăpere şi intrând în salonul mare de primire, vom putea admira obiectul în faţa căruia Şandor Bolundu putea să stea fascinat cu orele: de sus până jos, cât era peretele de înalt, trona, înaltă şi unică în Panticeu, ascunsă mereu în umbră, după draperiile trase de la ferestrele salonului, o pendulă. Bătea prelung din oră în oră, ding-dongul reverberând în toată gospodăria Gheriului şi până să se obişnuiască cu ea, Şofron din Branişte îşi făcea cruce, de fiecare dată când o auzea, crezând că au început să bată clopotele la biserică, fie pentru că a murit cineva, fie pentru că se nimereşte iar să fie o sfântă zi de sărbătoare, care îl prinde pe el lucrând ca păgânii. La începutul iernii despre care povestim, Şofron o acoperi din cap până în picioare cu un lepedeu de cărat fânul, aduse mai multe cârpe şi ţoale rele pe care le întinse peste podelele salonului, scoase afară canapelele şi biroul Gheriului şi aduse patru mese mari, pe care le aşeză înspre cele patru colţuri ale încăperii, lăsând destul de mult loc ca să poţi umbla de jur împrejurul lor. Apoi, luă satul din rând de la prima casă, anunţând pe toată lumea că domnişorul Gheriu are de tăiat patru porci mari şi are nevoie de ajutor, pentru că Şandor Bolundu nu mai vrea să iasă din casă, şi chiar şi cu el, nu erau destui ca să biruie într-o singură zi, de dimineaţa până seara, să despice porcii, să împartă cartea pe categorii, să sare slănina, să frigă jumerele, să fiarbă şi să toace măruntaiele pentru caltaboşi, să spele maţele, să înghesuie carnea în tobă şi în cărnaţi, pe care să îi întindă pe leţuri şi să îi care în fumărie, pentru a-i lăsa să atârne, dacă va vrea Dumnezeu, feriţi de ghiarele mâţelor, vreo două sau trei zile.

Nu că n-ar fi avut panticeuanii destul de mult de lucru pe la casele lor, dar îi rodea curiozitatea să o întâlnească pe domnişoara Maria, care încă nu se arătase la chip, aşa încât în dimineaţa în care Şofron şi Zbengu au scos rând pe rând porcii din coteţ şi i-au despicat, salonul domnişorului Gheriu, pregătit ca pentru zugrăvit să primească coveţile cu carne, se umplu de oameni.

-Mulţumesc că aţi venit, le spuse gazda, aşa vom termina mai repede, însă se făcu după-amiază şi încă domnişoara Maria nu se arătă la chip.

-Tuloi, comentă Găvrişoaie, încă una ca asta nu am mai pominit de când m-o făcut mama. Să ai tu atâţia uomini la lucru şi să nu ieşi barăm să spui on bună zua. Mă uomini, după mine, asta nu mai îi nelcoşag, că îi prostie.

-Tu, Găvrişoaie, să ştii tu de la mine că pân America pă acolo pă unde am umblat io, de di-aieste treburi domnii mari nu să leagă, numa niegrii, făcu Zbengu. Da, da, niegrii, niegrii, ca voşporu, cum vă spui şi cu dinţîî albi ca pietrile din vale.

-D’apoi io nu îs neagră, mă Zbengule. Că şi domnişoru Gheriu şi ea îs cu mult mai negri la piele ca mine, îi spuse Găvrişoaie, punându-şi mâinile în şolduri.

-Lasă, Găvrişoaie, strigă Cepoi de la una din celelalte mese, unde se tăia carnea pentru cărnaţi, las că nici cu tine nu m-i ruşine. Pote că nu eşti tu neagră la piele, da eşti mai neagră la suflet.

-Prinde-ţî gura, Cepoi, că dacă u-ă mai deschizî, aşe îţi ţâp on maţ de porc în ea de nu te vezî, strigă Găvrişoaie băgându-şi mâna în apa cu maţe. Pă tine te roade că m-am măritat cu Găvrişuţ şi nu după frate-to. Ce ai gândit, că îs prostă, să mă bag într-un neam de uomini prăpădiţî ca a vost?

-Ceai cu neamu nost, tu, pielehariţă? zbieră Cepoi, făcând spume la gură şi punând mâna pe un piciorag de porc pe care îl ridică deasupra capului, gata să sară la atac.

-Hoooo, hoooooo, dibolilor, amu v-atî găsât să acăţaţî la sfadă? se băgă în vorbă Traianu Ioanii, prinzând mâna lui Cepoi şi slobozindu-i uşor picioragul de porc înapoi în covată. Bade Zbengule, mai bine dumneata, care ai fost pân cele ţări străine, fă bine şi ne povesteşte, dacă tot suntem adunaţî aci, şi n-avem altceva mai bun de zâs, cum o fost drumu dumitale în America şi ce ai mai văzut pă acolo.

-Că bine zâci, Trăiene, făcură ceilalţi şi întăriră pe mai multe voci: Povesteşte, povesteşte!

Aşa că văzând salonul domniţorului Gheru plin de oameni care tăiau sau tocau carne, cărau coveţi şi găleţi de colo până colo, aduceau lemne, băgau pe foc, dintr-o dată cu toţii atenţi la ce avea el de spus, Zbengu îşi drese glasul şi începu:

– Apoi să ştiţi voi di la mine că dacă îţi vre să mereţî oarecând în America, pântru început vă descurcaţî bugăt de bine dacă ştiţi zîce tri cuvinte: Ai vant vorc. Adecă că cotaţî de lucru.

– Aivanvorc, făcură mai mulţi panticeuani, pregătindu-şi în mintea lor cuvintele magice care le vor deschide poarta Americii.

– Aivanvorc, la tăiat de porc! strigă Cepoi şi de la cealaltă masă Găvrişoaie îi răspunse:

–  Aivanvorcu mă-tii!

URMEAZĂ: 29. Cugetele lui Zbengu din Panticeu şi călătoria lui în America (I)