Tags

, , ,

-Domnişoară dragă, începu Zbengu, ridicând de pe jos coasta de porc şi încercând să o cureţe cu şorţul, să ştii dumneata de la mine că dintre multele prostii pă care le-o răspândit dracu pântre uomini, cea mai nesocotită şi mai grea de dus îi credinţa că te poţî face frate cu dracu până treci puntea.  Cu dracu nu te poţî sâmâli, tocmi şi nu poţî face negoţ cu el, că numa să face că te trece puntea şi pă când te dezmeticeşti de cap, te trezăşti tăt acolo unde ai fost, că stai locului şi numa te înnegreşti ca voşporu. Aşe că decât să îţi faci de lucru cu rău şi să te ducă mintea că îi putea să îl duci tu pă el de nas, mai bine cazî în apă şi te îneci, că numa ala îi lucru cinstit, să mă ierţî, Marie, că nu-i bine să vorbeşti de funie în casa spânzuratului, adăugă, întorcându-se către Maria lui Maftei.

– D’apoi nu-i bai Zbengule, că până una alta, pă Mafteiu meu trebuie să îl găsâm, dacă o murit. Io tăt cred că s-o mirat aşe de tare când o văzut că o rădicat Trăian mâna la el că s-o sămălit el că îi mai bine să plece din satu aiesta că nu mai are ce face aici. Că doară o gătat de fugărit tâţi uominii şi să să bată cu tăţî câinii. Poate că s-o dus să îi mai fugărească şi pă alţîî din alt sat. Ş-apoi io tăt m-am temut că îi îndrăcit, că altfel de unde atăta răutate în el, că frate-so, Traian, ia ce blând stă că n-ar face rău la o muscă. Şi dacă o fost îndrăcit cum erau aceia pă care i-o găsât domnu Cristos şi i-o slobozât în turma de porci, vezî că nu l-o ferit dracu de apă? Aşe că zâci bine, Zbengule, zâ-i să margă.

-Aşe că pă când am ajuns în oraş şi ne-o dat drumu di pă insulă, aşe plini de praf din ăla puturos să ne moară tăţî purecii, nici bine n-am apucat să ne uităm la clădirile faine şi la uominii şi domnele de pă acolo, că unchiu Focariului ne-o şi luat şi ne-o dus unde durnea el. Pă unchiu aiesta a Focariului îl chema Iuănaşu Mogojului, era din Surduc şi de vreo cincisprăzăce ani el tăt o chemat uomini di la el din sat în America. Aşe că lângă casa mică şi joasă unde durnea el, avea ca un fel de coteţ mai lung cu vreo douăzăci de paturi unde stăteu laolaltă vreo zăce rumâni şi vreo patru niegrii. Aieştia tăţi erau luaţi de el sau culeşi di pă stradă şi puşi să lucre în faptoria unde el era supraveghetor. Aşe că nici bine n-am apucat noi să ne dăm jos prafu alb, şi de amar ne-o fost, că după o săptămână ne-am umplut de pureci de la ceilalţî rumâni, că a două zî, dis de dimineaţă, Iuănaşu Mogoşului ne-o trezât înainte să să facă zuă şi-am pornit cu tăţîî să merem la faptoria unde lucra el. Faptoria asta, mare de tătului, cât tăte casăle voastre, domnişoară, laolaltă şi încă de tri uări mai înaltă, făce motoră cu aburi. Multe feluri de motoră, ba pântru locomotive la trenuri, ba pântru vapoară mari, cum  fost ala cu care am mărs noi, ba pântru vapoară mai mici care umblă în sus şi în jos pă râuri şi cară lemne. Şi acolo, ne-o şi pus la lucru, şi zăce ceasuri am tăt dat cu ciocanele în nişte bucăţî de fier, până ne-o durut spatele de am prins a urla. Şi apoi acasă la durnit şi înapoi la lucru.

-Şi nimeni nu avea zile libere?, întrebă domnişoara

-Duminica rămâneam acasă la durnit, şi dacă careva făcea febră sau era beteag, vinea numa câte o jumate de zî, da în rest, una-ntruna băteam la fiarăle alea ca descreieraţîî. Aşe că în primele patru luni nu am apucat să văd mai nimic şi nici să aflu cam cum mere treaba în America. Ori durnem, ori băteam fieră. Atâta am reuşit să aflu, di la Iuănaşu Mogoşului, că statuia Cruciţîî pă care u-am văzut io, nu era făcută după Cruciţa, da tăt din Europa vinea şi ea şi nu demult, cam cu un an înainte să sosâm noi fusăsă ridicată şi că tâţî americanii îi spun Statuia Libertăţîî. Întâie m-am gândit că americanii or avut o muiere tare de treabă pă care o chema Libertatea, da nici vorbă. Aşe s-o gândit ei că Libertatea trebe să aibă trup de muiere şi nu s-o gândit rău. Că dacă stai bine să te gândeşti, Libertatea asta îi mare curvă.

– Da di ce-i curvă libertatea, Zbengule? Ţ-ar şi drag la temniţă? sări Cepoi.

-Ba defel, măi Cepoi, că îi tare bine să poţî mere şi vini unde vrei, numa că de când le-o intrat libertatea în cap, uominii nu îşi mai ştiu vede de lungu nasului. Ei amu să cred liberi de tătului, şi ştii tu ce însamnă asta? Asta îi anarhia sălbatică, aşe îi spune, anarhie, când uăricine pote lua cuţâtu ca Găvrişoaie şi să îl zvârle după tine, că nu îi place cum voroveşti. N-o fost ea liberă să facă asta? O fost. Una-i să fii stăpân pă viaţa ta şi alta-i să nu te stăpâneşti defel. Da nici pă viaţa ta nu eşti stăpân de tătului că aşe zâce Biblia, să nu juri nici pă un fir de păr, că omu nu poate fi sigur pă niciuna din puterile lui. Şi amu, americanii aieştia, dacă or văzut ei că nu pot să stăpânească pă ei, or gândit că amu or face mninuni cu motoru cu aburi. Aiesta îi marele idol a vremurilor di pă urmă: nu văd ei că mâncă foc şi scoate fum şi aburi ca on drac? Uărbi îs?

Să ştiţî voi, că în tătă luna, când era târg mare în oraş, Iuănaşu Mogojului mere şi vinde mai multe piesă pă care le scote din faptorie pă ascuns şi făce o grămadă de bani. Ave la cine le vinde pântru că în târgu aiesta vinea on uom strâcat de cap care să tăt prăbăle să folosască motoru cu aburi la uărice. O încercat să facă on plug care ară sângur, o sămănătoare care samănă sângură, după care s-o gândit el că ce bine ar fi să facă on joagăr de tăiat lemne care să margă pă aburi. Ş-amu, după ce tăt nu i-o ieşit prostiile lui, până îi lume tăt cumpăra scump ba una ba alta di la Iuănaş. Într-o duminică m-o luat Iuănaş cu el, că o văzut că îmi văd de treabă, lucru şi tac şi îi trebuie on uom să îl ajute la cărat.  Şi când am văzut io ce face, i-am spus aşe:

-Bade Iuănaş, să nu te superi pă mine, da dumneata furi. Bine-i?
-În America asta, mă Zbengule, aşe să fac banii. Tătă lumea fură până îşi poate deschide prăvălia lui, apoi stă cu uochii să nu îl fure uominii pă care îi ia la lucru. Amu io strâng nişte bani să îmi pot deschide firma me, da’ i-oi pune înapoi, n-ai frică.

Mnie nu mi-o plăcut treaba asta defel. M-am dus acasă, am stat bine şi m-am sămălit şi m-am gândit că cu dracu nu-i bine să te faci frate niciodată. Şi bine m-am şi gândit, că în câteva luni, şefu al mare l-o prins pă Iuănaş furând şi l-o băgat la temniţă. În afară de asta, când o aflat că Focariu îi nepotu lui, l-o  dat şi pă el afară. Io unu n-am mai stat să văd întâmplându-se toate astea. Mi-am strâns câteva haine pe care le aveam la mine şi am plecat din casa lui Iuănaş. Cum tăt am bătut la fiară, aveam doar banii cum am lucrat patru luni, dar nu cunoştem pă nime şi nici nu ştiam zâce mare lucru în engleză. Aşe că m-am trezât sângur, pă stradă, într-un oraş mare, plin de uomini cu libertatea în cap.

URMEAZĂ: 32. De ce credea Zbengu din Panticeu că libertatea e o mare curvă (IV)