Tags

-Aşa că m-am trezât sângur în America, nimea-n drum şi plin de colb. Întâie m-am gândit să mă duc să îmi cot de lucru la italieni, că ei zâc la păine pane şi la câine cane, şi vroiem să mă înţăleg mai uşor cu ei. M-am dus într-on capăt de oraş, pă strada unde locuiau numa italieni, că numa limba lor o auzeai, m-am oprit în faţa unei muieri care vindea porodici şi i-am spus: Ai vant vorc. La care mi-o făcut sămn cătă capătul celălalt al străzîî unde era o casă mai mare şi mai faină şi mi-o spus: signore Giacomo. Zâs şi făcut, mă duc până în faţa casei şi prind a strâga din toate puterile: signore Giacomo, ai vant vorc, signore Giacomo, ai vant vorc! La care, nici bine nu am gătat io de strâgat tare de vreo zăce uări, că o şi ieşit on derbedeu vlăjgan cam de vârsta me, cu on cuţât la mână, pă care mi l-o băgat sub grumaji, mi-o spus mai multe printre dinţi şi m-o împins drept în mijlocu drumului. Şi mi-o tras şi on picior în cur, de s-o uitat tătă lumea. Încă aşe ruşine n-am mai păţât de când o fugit după mine bărbatu Cruciţîî din Cubleş, dar ruşinea ca ruşinea, asta nu-i bai, că pă uomini umblă. Baiu o fost că pă când am ieşit din strada cu italienii şi m-am cotat în buzunare, tăţî banii pântru care am lucrat io patru luni la motoară cu aburi, ia-i de unde nu-s. No, amu descurcă-te, Zbengule.

Înapoi la Iuănu Mogoşului nu era să mă duc nici mort. Io nu îs din ala care mere şi linge unde o scuipat. Şi apoi, nu-i bine să stai într-o casă cu hoţîî, că să iau de tine obiceiurile proaste ca boala de om. M-am gândit că Dumniezo îi mare şi a face uarice cu mine. Şi aşe o şi fost. Că am stat vreo cinci zâle pă străzî, până ce mi s-o făcut rău de foame. Di la o vreme, am prins mirosul mâncărilor di la on restaurant evreiesc. Aşe că, noaptea, scotocem în gunoaiele din spatele restaurantului şi mai găsăm ce mânca. Să ştiţi voi că mai multe erau de găsât la evrei la restaurante, că la celelalte, careva din angajaţî sigur creştea porci undeva la marginea oraşului, şi tăte resturile care să puteau mânca le ţâpau la porci, da la evrei, dacă nu creşteau porci, găseai mai bine rămăsături de la masă. Şi într-o noapte, numa văd doi negri că vin şi ei să cate de mâncare în gunoiu jidovului. Cu negrii aieştia am avut io noroc, că or fost mai de treaba şi mai uomini decât ceialalţî. Tare s-or mirat de mine, că încă şi alb şi vagabond care să nu fie slab, mai rar văzusără. Dacă le-am arătat că dorm sub o tufă de mălin la on colţ de stradă, m-or luat cu ei şi m-or dus afară din oraş, unde îşi aveu ei şatra. O grămadă de colibe cu muieri negre ca ei şi copii mici încă şi mai negri, tăţî tăţî tăţî flămânzî şi prăpădiţî ca vai de ei. Şi zua şi noaptea umblau la furat şi din când în când veneau albii şi le aprindeau şatra şi ei să mutau în altă parte. Da cu mine or fost tare de treabă, că din puţânu pă care l-or avut mi-or dat şi mie. Şi nu de blăstămaţî furau, furau că nimeni nu vroie să le deie de lucru că erau negri. Amu spuneţî şi voi, cum să trăieşti, dacă nime nu vre să aibă de lucru cu tine că eşti negru?

Aicia să vede, ţucu-vă, că libertatea îi o mare curvă. Pântru că americanii aieştia bogaţî, plimbându-să ei cu vaporu, ce le-o trecut pân minte? Ia să prindă ei nişte negri din Africa, care să le lucreze ca vitele pământu. Şi în loc să îi lese să fugă pân junglă după nişte lighione atâta de scârboasă că nici nu-i bine a povesti, să să mai mânce unii pă alţîî în tătă forma, după legea lor, ameicanii i-or adus în America şi i-or făcut sclavi, fără să-i întrebe nici mâc. După încă o sută de ani, ce le-o trecut pân minte la americani? Stai în loc, că nu-i bine, că negrii musai să fie liberi. Şi în loc să îi urce pă tăţî pă vapor şi să îi sloboadă înapoi acasă în Africa, ca să fugărească nenorocitele alea de lighioane scârboasă care în tăt răstimpu aiesta or stat degeaba cu uochii în soare, ce-or făcut americanii? S-or apucat ca proştii să tragă ca tunurile unii într-alţîî ca să hotărască dacă să fie sau să nu fie liberi negrii. Încă aşe prostie mai rar. Credeţî voi că pă negrii i-o întrebat cineva ceva? Iară nu i-o întrebat nime nimic. După ce or murit o grămadă mare de uomini albi, care mai bine ar fi avut bugătă minte în cap să şadă acasă pă curu-şi, or căştigat americanii aceia cu libertatea în cap, or vinit şi le-or pus la negrii libertatea în braţă. No, amu, descurcă-te negrule, ie-te şi te du, că eşti liber într-o Americă plină de uomini albi care să sparie de tine şi nu vor să-ţî deie de lucru. Faină treabă! Auzî tu acolo, libertate. Da futu-le mama lor de proşti, nu s-or gândit întie că nime nu-i liber dacă îl roade stomacu? Şi încă dacă îl roade stomacu lui, tracă margă, da’ dacă îi roade pă copchii stomacu ţî să face milă şi aşe te strofoci să coţî o bucată de pită, mai ceva decât dacă ai ave pă tine biciu stăpânului. Amu, nu-i vorbă, n-am ales io unu de bună voie să fac foame, mai bine decât să mă întorc la Iuănaşu? Am ales, da’ asta o fost treaba me, că aşe îs io făcut. Da’ nu tăţî uominii pot face treaba asta. Unii, cum spune Biblia, îs on vas mai slab. Trebe să îl laşi pă uom după cum i-i suca şi putinţa: dacă vre să fie sclav, lasă-l să fie sclav, dacă vre să prindă de coadă moimuţă în junglă, slobode-l numa la ele şi dacă cugetu lui îi spune că îi mai bine să scotoceşti după resturile din gunoiu jidovilor decât să te faci părtaş la furt, lasă-l numa lângă gunoaie. Nu poţî face pă nime liber cu forţa.

Baiu cu libertatea asta îi că vine di la franţuji. S-or pus franţujii cu curu pă scaun şi cu mâna pă sticla de vin şi s-or apucat de fonfănit pă nas laolaltă – aşe cum vorovăsc ei. Şi deştepţîî pământului s-or gândit că nu pot fi liberi până nu taie capu la rege. Şi la rege i-o picat capu, da’ cu asta una şi l-or pierdut şi ei. Că nu eşti liber, câtă vreme eşti cu capu pă umeri. Că dacă stai şi te judeci, ştii bine că nu poţî să faci după cum îţi cere trupu sau năravu, că numa după cum să poate şi după cum îi bine. Aşe că, dragilor, să ştiţi voi di la mine că libertatea îi mare curvă. Şi aşe cum să întâmplă cu tăte curvele, mai ales cu alea şpiculane, la unii li-i aşe de dragă, că îşi pierd capu din cauza ei. Da’ pă mine să ştiţi voi că pă cât de tare m-o prins Cruciţa, pă atât de puţân m-o strâcat de cap libertatea, macăr că statuia ei îi sămâna bine de tăt.

După vreo două săptămâni cât am stat la negri, numa vedem într-o sâmbătă că vin în şatra noastră pocăiţîî care ne cheamă să merem în duminică la biserica lor, că lumea să gată şi trebe să ne punem de partea binelui. Nu ni s-o părut nouă lucru curat, da’ ne-am dus pântru că ne-or fogădit o masă, după ce gată ei slujba. Şi când m-or văzut pă mine alb între negrii, tare s-or mai minunat, şi m-or întrebat de unde vin şi cum de am ajuns acolo. Şi cum le-am spus fir de-a păr toată povestea, una dintre surori o şi vorovit cu bărbatu ei să mă ia la lucru. Aşa am avut noroc, că de a doua zî, de luni am început să lucru ca zâdar la înălţat casă. Trebe să vă spui că amu în America tăte casăle mari să fac altfel decât pă la noi. Nu mai zâdeşti din cărămidă, că întie faci din oţăl tăte oasăle casei care sprijină păreţîî şi podu şi după aia adaugi restu. Şi am lucrat şi ca zâdar şi tencuitor şi vopsâtor. Cât am putut atâta am tras. Şi o dat Dumniezo că am putut să ieu şi câţiva din negrii la care am stat să lucre cu mine. Nici io nici ei nu ne-am lăsat nici de lucru, nici de credinţă. Sămnele sfârşitului lumii ăsteia îs aci: le putem vede cu uăchii noşti şi niciunu din voi nu o să să bucure de nici on fel de libertate până ce lumea nu s-a găta cu tătu. Până atunci, cum tăţî sântem prinşi de-a valma în povestea asta care să gată, tăt ce putem face îi să nu fugim ca nebunii de colo colo şi să ne ajutăm unii pă alţîî să ne apropiem de sfârşit.

URMEAZĂ: 33. Prima femeie din Panticeu care purta pantaloni