Tags

, , , ,

Cu mai bine de două luni înainte de nuntă, dintr-o căruţă plin ochi de lucruri aduse de la Cluj pentru petrecere şi oprită în dreptul caselor Gheriului, se coborî în piaţ un hussar îmbrăcat în haină militară de paradă, cu haina albastru întunecat prinsă pe piept cu mai multe fireturi roşii, pantalonii roşii prinşi de corp şi cizmele lăcuite. Nimeni nu îl recunoscu la început pentru că arăta leit a ostaş ungur, cu mustăţile pomădate şi răsucite, cum se purta pe atunci în Honvédség (armata ungară). Era trecut de prima tinereţe şi se ţinea nealcoş, cu spatele drept şi braţele aliniate disciplinat de-a lungul umerilor. De abia după ce dădu bineţe de mai multe ori oamenilor pe care îi întâlni pe stradă, Filipoaie îl recunoscu, prinzându-şi faţa în mâini de mirare: era Găvrişuţ, cel care de zece ani era plecat să servească în armata împăratului, la Triest, la Agram şi în tot felul de localităţi cu nume nemaiauzite prin Panticeu, pe care i le citea Mendel bătrânei sale mame, silabisind slovele aşternute în scrisori. Se întorsese în Panticeu cu gând să se aşeze la casa lui, să îşi îngrijească mama rămasă văduvă şi să îşi preia moştenirea rămasă de la bunici, casele din centrul satului, care de vreo doi ani rămăseseră pustii. Era trecut bine de treizeci de ani şi îi fu greu să îşi regăsească locul în sat, pentru că aproape toţi oamenii pe care îi cunoscuse el în prima tinereţe, înainte să plece, muriseră, sau se schimbaseră aproape dincolo de orice putinţă de a-i mai recuoaşte. Şandor îşi pierduse minţile, Potracănu clocea toată ziua pe trei pui de mâţă şi se afla sub papucul nevestei, Mafteiu Ioanii era toată vremea mort de beat, iar ceilalţi nu dădeau nici ei semne că viaţa lor ar fi intrat pe un făgaş mai fericit.

Cunoscând prietenia care îl legase pe bărbatul ei de Găvrişuţ, Lodovica lui Şandor Bolundu tăie doi pui şi dădu o masă mare în cinstea noului venit, la care îl mai chemase pe Mâţu şi pe cumnatul ei Şofron cu viitoarea sa mireasă. Musafirul îi lăsă cu gura căscată, povestindu-le despre toate minunăţiile pe care le văzuse el prin ţările pe unde umblase, despre ofiţerii din armată, despre Împăratul care a trecut călare prin faţa întregii cavalerii în ziua sfântului Ştefan şi mai ales despre văduva Marcika din Nova Gorica, cu care tare îi plăcea lui să se iubească pentru că urla din toţi rărunchii, mai ceva decât dacă ar fi fost pătrunsă de sute de baionete în acelaşi timp, să îl ierte domnişoara de faţă. Maria crîstoreana însă, nu dădu nici un semn că i-ar fi displăcut povestea lui Găvrişuţ, ci continuă să îi asculte planurile de viitor, cum are de gând să cumpere mai mult pământ, cum vrea să adune şi să organizeze o avere la fel de mare ca aceea a domnişorului Gheriu, doar se întorsese şi el cu ceva soldă, după atâţia ani de lucru în slujba împăratului. Mare păcat că femeile sunt hrăpăreţe şi i-au mâncat mare parte din banii câştigaţi, dar nu îi pare rău, căci nu se va da înapoi, ori de câte ori i se va ivi prilejul. Zicând astea, se uită lung la tânăra aşezată în dreapta lui Şofron şi îi spuse:

-Da cu Gheriu aiesta despre care îmi vorbeşte tătă lumea, cu el te înţălegi? Băgaţi de samă, că dacă el vă face nunta, tătă viaţa îţi ave de lucrat la el, ca să îi răsplătiţi treaba asta. Mnie unu, Şofroane, nu mi-ar plăcea defel să fiu slugă. Tumna io, după ce am fost hussar la împăratu, să mă bag să îmi poruncească un armean?

A doua zi, părinţii Găvrişoaiei din Recea Crîstor au aşteptat în zadar să li se întoarcă fata, aşa încât au închis poarta de la drum, gândindu-se că a rămas peste noapte la Maria Brancii, aşa cum se întâmpla de mai multe ori. Când în a patra zi veni Şofron să o caute şi au aflat că fiica lor nu e nici la Maria, nici în altă parte în Panticeu, au prins a striga deznădăjduiţi, bănuind ei că sigur s-o fi întâmplat ceva de mare bai, dacă nu şi de mare ruşine. Curând s-a aflat că de trei zile fugise cu Găvrişuţ în casa lui de pe malul văii Sărăţii, în uliţa care până astăzi se cheamă Suseni şi că de trei zile şi trei nopţi nici unul nu a ieşit din odaie. Fapta era făcută şi nu mai era cale de întoarcere; acum, tot ceea ce se mai putea tocmi era ca Găvrişuţ să o ia de nevastă, să nu o lase de izbelişte şi de ruşine la lume.

Lucrurile nu erau lămurite. Deşi Găvrişoaie rămase în casa noului ei bărbat, nu trecu nici o săptămână până când Grigoraşu Purecelui îl văzu intrând la Susiţa, iar dacă omul se ducea la o văduvă bătrână, când acasă îl aştepta o femeie tânără şi în puteri, ceva trebuie că a mers prost de tot între ei. Maria Brancii făcu sul covorul colorat pe care îl ţesuse pentru nuntă şi fără să aibă mai mult habar despre cele întâmplate decât restul satului, se duse să o vadă pe buna ei prietenă. O găsi senină, mulţumită, dar oareşicum slăbită, frământând aluat de pâine în casa soacrei.

-Îi tare bine, Marie. Avem pământ. Avem bani, avem de tăte cele. Mnie mi-o fost drag Şofron şi mi-i drag şi amu, da când l-am văzut pă Gavriş, cât îi de gata de însurat, Şofron mi s-o părut numa on copchiloi. Şi apoi, Marie, toate năcazurile vin pă doi soţî acolo unde nu sunt bani. Şi io săracă, şi el sărac, ce era să fi făcut laolaltă? Aşe, mi-am găsât on uom care are tăt ce îi trebe, care îi gazdă, nu îi slugă.

Îi mai povesti cum singurul neajuns dintre ei s-a petrecut în cele trupeşti, pentru că fiind învăţat Găvrişuţ cu italience şi cu femei de prin Dalmaţia, cu alte moravuri decât pe la noi, a venit de pe acolo cu nişte pofte pe care ea una nu vrea să i le satisfacă. Oricât a încercat el să o convingă, ba a şi prins-o de mâini ca să o ia cu forţa, ea i-a băgat un genunchi în burtă şi i-a spus că ea una e fată de treabă, nici gura ei nu-i budă, nici curu gâscă de-ndopat. Să meargă la curve, dacă vrea din astea treburi.

-Dacă erai aşa de de treabă, te ţineai de logodnă, nu fugeai cu mine, îi spuse Găvrişuţ.

Dar asta nu-i nici un bai, câtă vreme ea nu se dă înapoi de la nimic din cele care se cuvin unei muieri cinstite. De lucrat, încă nici nu îi poţi da cât poate trage, iar dacă Găvrişuţ vrea să o călărească, să îl ţină numa puterile pe cât îi de încins focul din pântecele ei.

Cu astea veşti se întoarse Maria Brancii către casă, iar când ajunse în piaţ, se strecură pentru o clipă în curtea domnişorului Gheriu, urcă treptele şi intră în casă. În salonul mare, plin de canapele şi luminat puternic prin geamurile mari care dădeau către curte, Şofron stătea ca trăsnit, drept, în picioare, uitându-se fix la limba pendulei care mergea de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga şi Maria Brancii îl luă de mână.

Peste o săptămână, tot satul află că nunta lui Şofron, pentru care Gheriu începuse deja să se pregătească, se va ţine totuşi, nu mai târziu decât fusese programată. Se schimbase doar mireasa.