Tags

, , , ,

Nu ştiu dacă Şofron a cerut-o de nevastă pe Maria Brancii din răzbunare, sau din ranchiună, dar aş prefera să cred că nu e aşa. Uliţa Panticeului nu a fost niciodată o variantă bucolică de Wisteria Lane şi sper să nu devină. Mai degrabă, ceea ce a precipitat lucrurile către această nuntă neprevăzută a fost gura lumii, zvonurile răspândite deja pe mai multe sate despre nemaipomenita petrecere pe care începuse să o pregătească domnişorul Gheriu pentru omul său de încredere, precum şi o simplă socoteală pe care Şofron o făcuse în doar câteva zile după fuga Găvrişoaiei. Foarte multe fete fecioare în Panticeu nu erau, de prin alte părţi nu îl trăgea inima să îşi caute şi apoi cu Maria erau prieteni buni, se cunoşteau de ani de zile şi oricât ar fi fost firea ei de aprigă, nu se certaseră niciodată.  Că nu avea să aducă nici ea o zestre bogată, asta era o altă poveste.

Nici bine nu se află de noua logodnă, că ochii întregului sat se aţintiră asupra Găvrişoaiei. Ce va face? Se va simţi trădată? Se va arăta mânioasă? Din bun simţ, nu va merge la nunta, care ar fi trebuit să fie a ei, dacă nu ar fi fugit cu Găvrişuţ? Contrar tuturor aşteptărilor, Găvrişoaie veni la nuntă, de braţul bărbatului ei, îmbrăcat în uniformă de hussar şi nimeni nu găsi nimic de băgat de vină purtării ei. Se pupă cu mireasa şi cu mirele, ba mai mult, îşi luă un şurţ la brâu şi o ajută pe Lodovica să servească la mese, era surâzătoare şi avu o vorbă bună pentru toată lumea. În curţile Gheriului, erau întinse mese puse cap în cap, din faţa cerdacului până în şură, iar înspre grădină, în două căldări mari, în care toamna se făcea silvoiţa, fierbea gulaşul de oaie, peste care, dintr-o mică găletuşă de lemn, aflată la încemână, Şandor Bolundu mai turna pe furiş, câte un polonic de smântână. Era plin de oameni veniţi de prin Dârja, Sărata, ba mai mult, câteva căruţe trecuseră în dimineaţa aceea Hongaşul, aducând mai muţi nuntaşi cu daruri în braţe. Printre cubleşeni, venise chiar şi Cruciţa şi soţul ei, pentru prima oară în Panticeu de când păţise ruşinea cu Zbengu. Ţiganii au cântat la ceteră jocuri ungureşti, iar evreii, ca niciodată, s-au adunat într-un colţ unde au îngânat una din cântările lor mai săltate. Gheriu adusese din Cluj câteva butoaie de bere care au înveselit pe toată lumea şi ziua respectivă ar fi rămas pentru toţi una din cele mai fericite din memoria satului, dacă nu s-ar fi aflat printre ei şi Gusti, fratele lui Cepoi.

Trebuie spus că de-a lungul celor şase luni de zile în care Găvrişoaie fusese logodită cu Şofron, în repetate rânduri, Gusti o ceruse de nevastă, o urmărea pe drum până acasă în Recea Crîstor, venise chiar şi la părinţii ei în vizită, dar fără să primească nici un dram de atenţie din partea fetei. Era sărac şi grăsuţ şi obişnuia să umble legănându-şi burta în stânga şi în dreapta, cu mâinile împreunate deasupra ei. La drept vorbind, nici una din fetele care mergeau la şezătoarea Filipoaiei nu se arătase vreodată interesată de Gusti sau de cei din neamul lor. În ziua nunţii lui Şofron, Gusti şi Cepoi şi-au băgat coada, cum nu se putea mai rău pentru starea de suflet a Găvrişoaiei. Într-un cuvânt, aşa cum se obişnuieşte încă pe la nunţile autohtone, au furat mireasa. De obicei, mireasa este înapoiată mirelui pentru o sticlă de ţuică, sau pentru un gest simbolic, lipsit de prea multe consecinţe, însă de această dată, Gusti şi-a găsit să îi ceară lui Şofron cu totul şi cu totul altceva. O va aduce înapoi pe Maria Brancii mirelui, dacă şi numai dacă –şi aici Gusti rânji fericit- dacă şi numai dacă primeşte un sărut de la Găvrişoaie. Până nu demult Şofron îl ameninţase de nenumărate ori să îi lase în pace logodnica, să nu se mai ţină pe urmele ei, că altfel îi va rupe picioarele în bătaie, dar acum lucrurile stăteau altfel. Oamenii se adunaseră tăcuţi în jurul lor să vadă ce se va alege de povestea asta, iar Şofron spuse:
-Gavriş nu va încuviinţa la una ca asta. Io îs mirele, mie trebe să îmi ceri plata, nu lui sau nevestei lui.

Dar Gusti o ţinea una şi bună, că dacă oamenii vor să vadă mireasa, după cum îi obiceiul, Şofron nu are altă şansă decât să se roage de Găvrişoaie să îl ţuce, iat Găvrişuţ, vesel, nevoie mare, cu o cană de bere în mână, făcu semn că el unul nu are nimic împotrivă. Şofron tăcea înfuriat, gata să se repeadă asupra lui Gusti şi să îi umfle la pumni până să îi rupă picioarele, aşa cum trebuia să o fi făcut de multă vreme, iar Găvrişoaie văzu privirile aţintite asupra ei, văzu câteva capete înclinându-se către oamenii de alături, şopotind în năfrămi. A înţeles în câteva clipe că soţul ei, cu toată uniforma lui de hussar şi averea lui, este un neisprăvit şi că de acum, trebuie să se descurce singură. Aşa că se apropie de Gusti şi îl sărută, plătind astfel mireasa, dar la câteva clipe după aceea, prima ghiară a firii ei apucate, care avea să o facă de cunoscut în tot satul ca femeie de mândră minune, ieşi la iveală. Nici bine nu îşi desprinse buzele de zâmbetul satisfăcut al lui Gusti, că îşi şi încordă pumnul şi îl izbi cu toată puterea în gură, zdrobindu-i buza de sus şi făcându-l să scuipe unul din dinţii din faţă.

-Mulţâmnit? întrebă, gata să îi repeadă şi al doilea pumn. Amu adă mnireasa! Apoi se întoarse către mire şi spuse în auzul tuturor: Ţi-am plătit mireasa, Şofroane. Altă datorie cătră tine nu am.

Oamenii au râs şi i-au dat dreptate Găvrişoaiei. Întâmplarea avu marele merit de spulbera orice tensiune vizibilă dintre Găvrişoaie şi casa lui Şofron. Maria Brancii a continuat să fie buna ei prietenă, dar ceva se întâmplase cu femeia lui Gavriş, de parcă furia acelui moment a însoţit-o în toate clipele vieţii ei până la sfărşit. Mereu acăţa la scandal şi nu rata nici un prilej de a sări la gâtul omului. Imediat după nuntă l-a rugat pe Şandor să o ajute să îl care pe Găvrişuş până acasă, căci era ameţit de bere şi de prea mult joc. O dată intrată în bucătărie, Găvrişoaie îşi sfâşie enervată rochia de pe ea care toată ziua o strânsese gata să o sufoce (era deja gravidă cu Nastasîuca, fără să o ştie), scoase dintr-unul din sertarele cu tacâmuri un sucitor şi îl bătu pe Găvrişuţ, izbindu-l peste cap, peste mâini, peste picioare, până fu sigură că nu a mai rămas bucată din corpul lui care să nu fie învineţită. Apoi îl dezbrăcă, îl întinse în pat şi îl acoperi cu un ţol, spunându-i:

-Asta-i viaţa, Găvrişuţ, ţucu-te. Trebe s-o răbdăm.

A doua zi dis de dimineaţă Găvrişoaie fu în picioare, termină de hrănit animalele din gospodărie, de slobozit vitele în ciurdă şi se puse pe calculat cât pământ va vinde, cât vor semăna, cât vor da în arendă, când se trezi cu soacra în vizită. Bătrâna de abia îşi recunoscu fiul, vânăt, umflat, gemând în pat şi începu să zbiere, smulgându-şi părul din cap. La asta una, nora se ridică de la masă, puse mâna pe sucitor şi spuse:

-Io una în locul dumitale, mi-aş prinde gura, mamă. Sau vrei să te hodineşti şi dumneata vreo două tri zâle acole în pat lângă Găvrişuţ?