Tags

, ,

Din ziua în care Găvrişoaie îşi luă viaţa în mâini, poruncindu-i bărbatului, organizând gospodăria şi chivernisind toată averea soţului, soarta se grăbi să arunce asupra ei o mulţime de nemulţumiri şi greutăţi. Se trezi gravidă şi colac peste pupăză, mama lui Găvrişuţ, necăjită de ce noră aprigă, rea de gură şi belită de pe dracu i-a dat dracu în casă, paraliză. Bătrâna nu se mai putea mişca deloc, aşa că, la toate lucrurile pe care trebuia să le descurce singură, Găvrişoaie se trezi şi cu grija soacrei, pe care o spăla de două ori pe zi, îi dădea de mâncare, o întorcea de pe o parte pe alta.

–          Pă lângă că-s gravidă, se plângea ea Mariei Brancii, şi am greţuri, amu în tătă zua trebe să o spăl de căcat pă bătrâna. Şi pute, Marie, să nu-ţî spui cum.

Oricare ar fi fost soarta pe care o trăia, ştia că şi-o făcuse cu mâna ei. Nu putea învinui pe nimeni, nici măcar pe Găvrişuţ. Dar, asta nu a însemnat ca Găvrişoaie să nu îşi găsească motive suficiente ca să se ia în sfadă cu tot satul, şi să îşi verse toată furia asupra celor din jur. Nu se întâmpla în vreo toamnă să are vreodată, fără să intre cu plugul un metru sau doi în pământul vecinilor şi să susţină cu gura mare, că ea are dreptate şi că miezuina fusese dintotdeauna acolo. Din când în când se bătea cu Găvrişuţ, care, dacă îl prindeai treaz şi el dădea cu toată puterea şi oamenii care treceau prin centrul satului, chiar şi duminica la amiază, până era popa în biserică, se întâmpla să audă la ei în casă strigăte, vaiete, scaune trântite, vase aruncate, cioburi.

-Să te ferească Dumniezo de di-aiesta hăram de muiere! spuneau oamenii făcându-şi cruce.

-Ca la ţâgani, tumna ca la ţâgani, comentau femeile mai cu frică de bărbaţi, de prin sat.

-Vedeţi voi, se băgă în vorbă până şi Zbengu, proaspăt întors din America, crede ea că i-o plătit mireasa lui Şofron şi că şi-o şters datoriile, da să ştiţi voi di la mine că nu-i aşe. Tinereţâle neîmplinite să răzbună. Nu ştiu io pă pielea me cu Cruciţa?

Adevărul este că prinsă în atâtea certuri, cu atâtea treburi pe cap, cu copiii care se născură unul după celălalt, Nastasâuca, Toma, Şandor, Nica şi peste încâ câţiva ani, alţii, Găvrişoaie nu mai avea vreme să se gândească la tinereţe. Pe Şofron îl vedea des, în fiecare zi în vecini, în curţile Gheriului, dar se întâmpla destul de rar să se nimerească singură cu el şi nici atunci nu prea schimbau multe vorbe. Trecură câţiva ani, timp în care îi muri soacra şi Găvrişoaie profită de aşa întâmplare, ca să pună sub moartă, în sicriu, un ghem lung de sfoară, pe care nu uită să îl ia cu o seară înainte de înmormântare, la priveghi. Pe vremuri, se ştia că nici un obiect nu e mai bun pentru a face legări, decât sfoara care a stat sub mort. Aşa că Găvrişoaie luă ghemul şi îl tăie în aţe de câte zece centimetri, apoi, în câteva vizite pe care le făcuse Mariei Brancii, pe furiş, strecură în paiele patului în care dormeau cei doi soţi capete de sfoară. Cât de puternică sau de slabă a fost vraja asta nu ştiu să vă spun, dar cert este faptul că nici până atunci şi vreme de încă cincisprezece ani Şofron şi Maria Brancii nu au avut copii. Întâmplările s-au precipitat în aşa fel, încât după toţi acei ani, Găvrişoaie singură avea să meargă să îi dezlege şi abia apoi avea să se nască prima lor fiică, Vironica (personajul favorit al Digodanei, care m-a şi convins să scriu poveştile astea). Dar, asta este o altă poveste, vom ajunge încetul cu încetul şi acolo.

Deocamdată, ca să desluşim moravurile Găvrişoaiei, trebuie să ne reîntoarcem preţ de o postare la scena în care ea aruncă cu cuţitul după Cepoi. Ceea ce nu am povestit atunci, pentru că nu era încă rost de toată scena asta, este faptul că toată povestea lui Zbengu, despre cum a fugit el în America ca să uite de Cruciţa Trigoiului din Cubleş şi cum a dat acolo de o statuie imensă care arăta fix ca iubita lui de acasă, fusese relatată cu Găvrişoaie stând la o masă şi de partea celalaltă, Şofron fixând-o suficient de intens, încât să fie vizibil pentru toţi cei adunaţi în salonul Gheriului. Continua să o pândească chiar şi atunci când Zbengu spuse că nu e bine ca oamenii să aleagă între oameni, chiar şi atunci când Cepoi aminti de scandalul din acea vară cu Mafteiu Ioanii care îl fugărise pe Găvrişuţ în fundul gol de la Susiţa până acasă. Aşa că Găvrişoaie se văzu iarăşi încolţită, mai ceva ca la nunta Mariei, şi aruncă cu cuţitul, care zbură prin aer, aproape că îl atinse pe Şofron, care se ridicase în picioare, vrând să iasă din casă cu o coşarcă de cârnaţi, ştiind că iarăşi toată lumea îi va privi cu luare aminte pe ei doi. Întâmplarea făcu ca tocmai atunci să intre domnişoara Maria în casă şi să rostească cuvintele care aveau să descătuşeze toată furia Găvrişoaiei împotriva ei:

-Şofron te va conduce acasă!

Puţin îi păsa Găvrişoaiei că sora Gheriului a dat-o afară din casă, dar nu putea să îi ierte faptul că s-a băgat ca musca în lapte şi că l-a pus tocmai pe Şofron să o conducă, în văzul tuturor, prinzând-o cu braţul de după umeri, aşa cum nu mai făcuse de dinainte de fuga ei şi ruperea logodnei, din lunile în care o curtase. De fapt, Şofron a tras-o înspre el, luând-o din prag, unde domnişoara Maria îşi făcu intrarea în salon, foindu-şi fusta neagră şi jupoanele, luând ochii tuturor, dar asta nu mai conta acum, ci doar gestul acela, în sine inocent, şi totuşi plin de înţelesuri pentru mintea şi vorbele panticeuanilor. Cine dracu o pusese şi pe acritura asta de domnişoară să îşi bage nasul într-o poveste despre care nu ştia nimic, că doară ea putea să meargă şi singură acasă, nu avea nevoie de nimeni să o conducă, cu atât mai puţin Şofron, că nu era oloagă şi stătea la doi paşi.

Nu schimbă nici o vorbă cu Şofron, au păşit unul lângă celălalt prin zăpadă cu un aer pierdut, până când, ajungând în pragul casei, el spuse:
-Sunt mintenată cinci ani de când m-am însurat cu Maria şi bag samă că nu pote ave copchii.

-Sau nu poţî tu, îi răspunse femeia şi îi trânti uşa în nas.

Şi totuşi, în ciuda faptului că nu îl înşelase pe Găvrişuţ, în clipa în care baba Leaha o prinse de pântece şi dezvălui că fătul îngheţat din găleată este al ei, toţi oamenii adunaţi în faţa casei moaşei, au înţeles într-o clipită că singura raţiune pentru care Găvrişoaie a lepădat acel copil şi acum încerca să îl arunce în cârca domnişoarei Maria era faptul că nu era copilul bărbatului ei. Cum nu avea copii cu Maria, Şofron s-ar fi dat peste cap să aibă grijă de acest mezin al Găvrişoaiei, lucru care cu siguranţă ar fi stârnit bănuielile întregului sat şi ale soţului înşelat. Aşa că bârfa satului a tras singura concluzie posibilă: că îl lepădase cu voia, de una singură, pentru că fusese zămislit cu Şofron.

În ziua aceea, roşie de furie, Găvrişoaie sosi acasă, luă oala cu ciorbă de pe cuptor şi o aruncă la porci, apoi îi spuse lui Găvrişuţ şi copiilor:

-Două zâle nu mai mâncaţî nimnic. Faceţî bine şi postiţi!

Apoi scoase dintr-un sertar ghemul cu aţă de sub mort şi se jură să îi vină de hac o dată pentru totdeauna Mariei Gheriului.