Tags

, , , , ,

I-au trebuit lui Margit şi Marthei câteva zile bune, în care să se sămălească, să întoarcă chestiunea pe o faţă şi pe alta, până când, văzând că nu e chip să se potolească de la sine mădularul moşului, s-au pornit amândouă înspre casa Susiţei. Pe drum, însă, încă ruşinate şi îndoite în privinţa a ceea ce a aveau în minte, au mai cerut câte un sfat, ba moaşei, ba Găvrişoaiei, ba Filipoaiei, aşa încât, în clipa în care au deschis poarta Susiţei şi şi-au făcut drum înspre casă printre ghivecele mai mari de flori, acoperite cu zăpadă, erau deja o turmă întreagă de femei, vrând să vadă cu ochii lor ce se va alege de toată drăcovenia de poveste.

Când văzu atâtea neveste la uşa ei, Susiţa îşi făcu rapid calculul bărbaţilor care trecuseră pe la ea în ultimele zile, încercă să dibuaiscă fără sorţi de izbândă care dintre ei ar fi putut stârni asemenea scandal, apoi puse mâna pe secure şi înarmată cu un cuţit ascuns în buzunarul şorţului, întredeschise uşa, întrebând răstit:

-Care-i baiu?

-Nu-i nici on bai, Susiţă dragă, începu Margit şi se apucă să îi depene toată povestea, cum se urâse Grigoraşu Purecelui de viaţa lui de bolnav, cum se atinse de leacurile vrăjitoarei şi se pomenise cu aşa ruşine că încă aşa mădular înfoiat şi pe un om trecut de nouăzeci de ani, nu mai văzuseră panticeuanii niciodată. Ş-apoi, Susiţă dragă, io una nu îl pot potoli, că îs de tătului bătrână şi îs tare uscată pă dinăuntru. Nu mere defel, numa cum ai aprinde focu cu iasca. Mă tem că dacă mă sui pă el, tăt tăt tăt mă rupe. Dară păntecele tău, de ani de zâle nu îl potoleşte tot satu aiesta, aşe că amu, da de şi-o găsât ac de cojoc. Fă bine haida şi fă tu ce-i ştii, că noi nu ne ştim descurca.

-D’apoi tu Margit, aud io bine? Tu mă chemi să îţi călăresc moşu?

– Susiţă, ce-i ştii tu să faci, aia să o faci, numa să ne scapi de aiesta năcaz, că ţ-om plăti bine.

Cât i-o fi fost ei de urât Grigoraşu Purecelui, la asemenea rugăminte, Susiţa nu putu spune nu, pentru că era pentru prima oară când satul întreg îi cerea ajutorul, luându-i în seamă darurile şi priceperea, şi mai mult decât atât, acum o rodea şi pe ea curiozitatea să vadă toată drăcovenia. Aşa că se porniră toate înspre celălalt capăt de sat.

Cât despre Grigoraşu Purecelui, el aştepta necăjit să se termine toată povestea, căci nu mai avea prilej să îşi râdă de nimeni. Margit nu mai dormea acasă şi îl lăsa singur nopţile. Între altele, leacurile Maricăi nu fuseseră întru totul nefolositoare, pentru că după nici o zi, rănile începură să se cicatrizeze, carnea să se cureţe şi prinse puteri noi, care l-au făcut să de dea jos din pat şi să facă câţiva paşi prin casă.  Aşa îl găsiră Susiţa, Margit şi toate celelalte muieri, care îi explicară de îndată care era învoiala, spre marea veselie a moşului.

-No, mare mulţămăscu-ţî Doamne, că i-ai dat minte lui Margit să descurce treaba cum trebe. Hem, hem, numa tu muieri, staţî pân preajmă, că dacă Susiţa nu mă poate potoli, urmaţî voi la rând.

Mai în glumă, mai în serios, femeile îi lăsară singuri pe badea Grigoraş şi pe Susiţa, dar se postară drept în mijlocul drumului, aşteptând urmarea întregii poveşti. Aşa le găsi Căuaciu, care ieşi de pe poarta lui şi aflând despre ce e vorba, prinse a le ocărî:

-Da nu vi-i vouă ruşine, muieri în tătă firea, să vă lăsaţî voi casa, copii şi bărbatu, numa ca să vedeţî ce va fi cu o pulă drăcească. Până la urmă, Grigoraşu Purecelui nu o minţât mult când v-o făcut pă toate curve nesătule.

-Prinde-ţî gura căuaciule, că îs cinci ani de când ţ-o murit muierea şi nu te-ai însurat. Dacă tu unu poţî de unu sângur, asta nu însamnă că tătă lumea îi la fel, adurnită ca tine, strigă Găvrişoaie, arătându-şi pumnul.

Dar nu apucară să încingă o sfadă în toată legea, aşa cum ştia să poarte femeia lui Gavriş şi de la care nici Căuaciu nu se dădea în lături, dacă ştia că are dreptate în ceea ce spune, când auziră venind din casă ţipete şi horcăituri. Margit şi Găvrişoaie se porniră într-un foc către casă, dar Căuaciu le opri, prinzându-le de mâini. Nu urla numai Susiţa ca din gură de şarpe, căci zbiera şi moşul şi au continuat să strige ca arşi cu fierul înroşit vreme de două ceasuri, în care toţi câinii din Panticeu au început să urle, de parcă întreg satul ar fi fost cotropit de o haită imensă de lupi.  De voie, de nevoie, într-un singur ceas au aflat cu toţii ce se întâmplă şi Cepoi, care era cantor, îşi făcu trei cruci, convins că şi asta e lucrătura dracului din Dealul Clujului şi fără să mai stea pe gânduri, se repezi până la biserică şi începu să tragă clopotele. Toată hărmălaia, urletele câinilor şi bătaia clopotelor dădură ştire în satele din împrejurimi că la Panticeu se întâmplă o mare pacoste, (Doamne fereşte, va fi fiind foc la una din case), aşa că o căruţă plină de bărbaţi din Dârja se şi porni în goană să vină în ajutorul panticeuanilor. Casele erau acoperite cu paie la vremea aceea, aşa încât orice incendiu trebuia oprit cât de repede cu putinţă, pentru că ameninţa să mistuie întreg satul în mai puţin de o zi. Ţiganii din Sărata nu puteau rata nici ei un asemenea prilej, căci nicăieri nu puteai fura mai bine decât în debandada şi în disperarea ce îi cuprinde pe oameni la vreme de foc, aşa că s-au aruncat pe cai şi au galopat într-un suflet, până în dreptul hanului lui Mendel. Vestea că e foc mare la Panticeu a ajuns până în Căprioara, unde soţia Mâţului, auzind că toată casa lor cu pisici cu tot riscă să fie mistuită în flăcări, se trezi moartă de îngrijorare, îşi uită supărarea şi luând-o pe Mâţuca de mână, se porni într-o fugă către casă. Ba încă şi Floarea, logodnica lui Niculae din Deal, se pregăti de drum, dar o oprise la timp baba Leaha:

-Şezâ-ţî pă curu-ţî, că nu-i nici on foc, numa chiar prostia uominilor.

Aşe se făcu că, în loc să risipească femeile adunate la asemenea ispravă, Căuaciu se trezi cu o grămadă de lume în faţa casei, de prin Panticeu şi de prin satele din jur, ascultând cu toţii îmnărmuriţi urletele care ieşeau din bucătăria lui Margit. Şi, spre marele lui necaz, lucrurile nu se opriră aici. Cu atâtea femei aprige adunate în mijlocul drumului şi atâţia bărbaţi întărâtaţi de cele auzite, mulţimea prinse a se risipi, pentru că oamenii se repeziră pe furiş în cupluri să se înghesuie în şura şi în poiata lui Margit, în spatele coteţului, în piviniţă, ba chiar şi în pod. Văzând ce se întâmplă, Căuaciu se înarmă cu un bici şi mai întâi îi dădu afară din propriul său atelier unde îţi ţinea foalele, pe Maia şi pe un ţigan din Sărata, pe care îi găsi goi şi încovrigaţi peste nişte saci de cânepă. Apoi se repezi după coştei de unde alungă un alt cuplu şi mai găsi doi prăbuşiţi în spatele coteţului. Îi alungă pe toţi, biciuindu-i şi înjurându-i, afară din ocolul lui, dar nici bine nu păşi înapoi în drum, căci în văzul tuturor, în şanţul în care se răsturnase sania domnişoarei Maria, urlau alţi doi opintindu-se unul într-altul. Dincolo de gard erau trei care aruncaseră cojoacele de pe ei, gata să se prăvălească în zăpadă, dar erau deja mult prea înfierbântaţi ca să mai ţină cont de asta.

Văzând că e rost de asemenea prăpăd drăcesc, panticeuanii care erau încă cu capul pe umeri, o luaseră pe la casele lor, clătinând din cap şi dându-i dreptate Zbengului, că poate că totuşi, dacă ziua în amiaza mare se întâmplă astfel de lucruri, lumea trebuie că e pe sfârşite. Cât despre Margit, aşteptă până se lăsară umbrele şi strigătele Susiţei şi ale lui badea Grigoraş conteniră. Apoi îi găsi pe amândoi adormiţi, cu pătura şi cearceaful de sub ei sfâşiate şi paiele din şomoiog risipite peste tot în casă. La adăpostul întunericului, oamenii au început să se culeagă de pe jos, din fân sau din zăpadă, din locurile dosite în care s-au ascuns şi până şi Martha intră în casă cu hainele mototolite şi cojocul îmbibat de zăpadă. Margit mătura de zor şi se făcu că nu bagă de seamă nimic din ţinuta şi oboseala surorii ei, cu atât mai mult cu cât Susiţa se trezise şi acum trebuia să îşi ţină făgăduiala, aşa că îi plăti după cum se învoiseră.

-Lucratura dracului, îngăimă Susiţa, abia mai putând să vorbească de oboseală, să ne ferească bunul Dumnezeu!

Pentru că, în ciuda urletelor şi a orelor în care Susiţa s-a trudit în toate felurile pe care ani de zile le încercase pe panticeuani şi pe străini deopotrivă, mădularul lui Grigoraşu Purecelui nu se potolise. Leacurile vrăjitoarei îl ţineau, în continuare, sus. În seara aceea, când se trezi şi văzu că lucrurile au rămas neschimbate, Grigoraşu Purecelui îşi pierdu stăpânirea de sine şi începu să înjure de toţi dracii, ba încă să şi izbească în masă, în scaune, în găleţi şi în ulcele cu cârja:

-Da băga-s-ar jigodia în tăţî dracii şi în futaiu lor! Fute-i-ar secerea să-i fută, pă ei şi pă cine i-or făcut încă ha!

Şi pe când zbiera astfel, pregătindu-se să se repeadă cu cârja la geamuri şi să le facă zob, se pomeni că intră Căuaciu în casă care îi spuse astfel:

-Bătrân necugetat şi fără minte, ce eşti! Dumneata sângur ţ-ai atras asta asupra capului, că numa de curve şi de futaiuri ai ştiut vorovi de când eşti!  Uominii mai au şi minte pă umeri, nu numai foc în pântece. Dumneata îţi faci griji de ce mare rău o adus procoliciu în satu aiesta, că nu are hodină şi umblă cu Necuratu în fiecare noapte, dar nu vezî câte răle ai adus cu poveştile nesămălite pă care le răspândeşti. Prima oară, când te-o luat dracu şi te-o dus, trăbuia să înveţî că nu îi lucru de şagă. Nu te-ai învăţat, amu te-ai fript a doua oară, că uominii de atătea uări dau cu capu’ până să învaţă minte. Nu ai aşteptat sângur sania domnişoarei Maria ca să o întrebi de curve? Dacă ai fi stat în casă şi ţi-ai fi văzut de treabă, sania nu s-ar fi răsturnat şi Sandor nu ar umbla de nebun prin curte legat la brâu cu o funie. Dacă nu te-ai fi băgat dumneata, domnişoara Maria nu ar fi pierdut scrisoarea şi Şalma nu ar fi plecat cu noaptea în cap înainte de anul nou. Şi Traianu Ioanii nu ar umbla sângur de capul lui, năcăjit că l-o sfădit domnişoara. Dumneata moşule, cu curvele din capul dumitale, ai încurcat lucrurile în satu aiesta mai rău decât ar fi făcut-o o legiune de draci. Eşti trecut de nouăzăci de ani şi te caută moartea. Dacă n-ai ştiut trăi cumsăcade, barăm mori cumsăcade!

Ca niciodată, Grigoraşu Purecelui nu se răţoi, ci îl ascultă spăşit. După o săptămână, se trezi într-o dimineaţă bucuros nevoie mare că nu îşi mai simte rănile şi mai mult decât atât, învârtoşarea drăcească a mădularului se potolise. Îşi schimbă hainele, îşi luă straiele de sărbătoare pe el şi îi spuse lui Margit:

Amu, am aşteptat bugăt. O sosât ceasu: mă duc să o cunosc şi io pă fata asta de care voroveşte tătă lumea şă să îi zâc că îi bine vinită în satu nost. Mă duc să dau de domnişoara Maria, sora Gheriului.