Amân pe mâine povestea următoare, Omul cu ochi galbeni, pentru a mă plânge public, a-mi spăla rufele pe blog şi pe facebook, aşa cum bunul simţ şi trecutul academic m-au învăţat că se face, contrar tuturor avertismentelor. Sunt mai mult decât exasperat şi iată de ce:

De când am reluat blogul, scriu aproape zilnic şi sunt cu câteva poveşti înainte faţă de ceea ce public. De la postul 63 (Anarhia sălbatică) am legat toată intriga într-o singură poveste întinsă care trebuia să conveargă, să aducă toate personajele împreună în aceeaşi scenă, şi anume moartea lui Grigoraşu Purecelui. Am ajuns la momentul cu pricina şi ce să vezi? Grigoraşu Purecelui plescăie, hămăie şi nu îi tace gura nici un pic. Deja şi-a făcut de cap, pentru că, iniţial, acum un an, când am început cu Panticeul, personajul ăsta era prevăzut să apară doar în istoriile 5-8 (zborul cu dracu) şi 52-55 (nemaipomenitul mădular). Scriam şi numai îl auzeam comentând, apărând de nicăieri, băgându-şi nasul în toate (şi dacă aţi citit primele postări, ştiţi deja că e un nas lung), continuă şi acum să ameninţe cu cârja şi îmi să deturneze scrisul înspre o chestiune ficţională, comică  şi cu rost şi fără rost. E foarte încântat când capătă câte o replică într-o întâmplare care nu îl priveşte şi îmi tot spune:

-Numa asta-i treabă!

În plus, nu numai că am lăsat adevărul istoric în urmă, DIN CAUZA LUI, ci acum, oricât de mult s-ar întuneca viaţa celorlalte personaje, dacă apare Grigoraşu, s-o dus dracului toată atmosfera. O cititoare a blogului mi-a scris că seamănă cu Yoda, cum e el aşa adus de spate, mic şi face tot timpul Hem, Hem! Nu ştiu, nu am fost niciodată fan Star Wars, şi dacă carecumva este Master Yoda sub acoperire, ar face bine să îşi dea seama că a nimerit în ficţiunea greşită!

Nu ar putea să se comporte şi el ca un moş sătul de zile, cu puţină decenţă? I-aş fi pregătit o moarte demnă, şi l-ar fi plâns tot satul, ducându-l înspre groapă, aşa, de bon ton, cu mici reflexii nostalgice despre cum se duce cu el o întreagă lume. Dar nu vrea nicicum, aşa încât foarte bine: decretez din postura mea de autor năpăstuit că are dreptul să trăiască cât pofteşte! Însă o să am grijă în aşa fel să se desfăşoare lucrurile încât să nu mai aibă nici un chef de trăit. Să văd dacă îl ţine! Evident, plescăie, bate cu cârja în pământ şi iarăşi comentează:

-Mă pălălaie, io ştiu trăi mai bine decât ştii tu scrie, hem, hem!

Advertisements