Tags

,

– Nu pentru că m-aş feri să îi acuz pe cei vinovaţi sau aş ţine partea vreunuia dintre ei. Chiar mi-aş dori, la fel de mult pe cât îţi doreşti dumneata să se facă dreptate, în mai multe cazuri, cu mult mai grave şi mai pline de urmări decât boala domnişorului Gheriu. Numai că asta nu este cu putinţă. Adevărul, domnişoară Waldheim, adevărul este de fiecare dată acel lucru pe care oamenii sunt dispuşi să îl creadă, şi nu îţi închipui doar, că acei doctori respectabili din Viena dumitale, pe care atât de bine i-ai descris, ar fi pregătiţi să dea crezare unei mărturii care contrazice întru totul practica lor de viaţă, manualele pe care le-au învăţat pe de rost, de frica vechilor maeştri şi a dezonoarei de a fi prescris cura greşită. Pentru acei venerabili domni cărora nimeni nu le contestă priceperea în arta vindecării, deşi sunt prea multe bolile care încă scapă cunoaşterii noastre, satul acesta cu micile lui adevăruri, cu duhurile şi demonii săi, alţii decât diavolii icoanelor şi ai preoţilor, nu există. Din nefericire nu mai avem timp ca să îţi povestesc în cele mai mici detalii toată experienţa mea de doctor în Panticeu; îşi voi spune doar că am văzut lucruri, pentru care fie şi numai dacă le-aş povesti doar, colegii mei din Kolozsvár, pentru a nu-I invoca pe marii maeştrii ai Vienei, m-ar destitui din rândurile lor.

Când am sosit aici, domnişoară, în urmă cu nouăsprezece ani, ştiam la fel de bine ca dumneata, în urma unei educaţii riguroase primite de acasă ce anume se cade şi ce nu, ce e bine şi ce e rău, ce poate să existe şi ce ţine doar de poveştile babelor, de superstiţiile norodului incult, dar cu timpul, graniţa dintre ele s-a făcut la fel de înşelătoare ca un fir de apă. Am ameninţat de mai multe ori că voi pune rendõrii pe urmele Moaşei, pentru că risca să ucidă toate lăuzele cu mâinile ei, niciodată spălate îndeajuns, însă bătrâna a pierdut mult mai puţine femei şi copii în timpul naşterilor decât am pierdut eu. Priceperea şi cunoştinţele noastre, domnişoară, sunt limitate la locul în care le-am deprins; e de ajuns să urci într-o trăsură, să călătoreşti o zi fără încetare şi vei vedea că toate adevărurile dumitale se potrivesc doar în parte la noua lume care îţi iese în cale, pentru că în tot locul, bătălia şi cumpăna dintre cele întunecate şi lucrurile luminii se aşează altfel. Şi în tot cuprinsul imperiului, oriunde va sosi un doctor, va fi privit cu respect şi încredere de localnici, pentru că în mintea oamenilor, cel ce luptă pentru sănătatea şi viaţa omului este un ostaş al binelui. Numai că dacă stai şi te gândeşti, armele noastre sunt cele ale răului, căci ce altceva facem cu trupul omenesc decât să-l tăiem, să-l împungem, să-l sfâşiem, să-l rupem? În alte vremuri orice om ar fi fost găsit la el cu instrumentele pe care le poartă doctorii astăzi ar fi fost ars pe rug, iar asta nu dintr-o cumplită întunecime a minţii, ci pentru că adevărul lor se aşeza altfel decât al nostru. Numai că astăzi, în puterea marelui Franz Josef întâiul, oamenii nu mai sunt condamnaţi pentru vrăjitorie, şi tocmai de asta, mărturia mea ar fi neputincioasă şi ridicolă.

Da, domnişoară Waldheim, adevărul pe care mi-l ceri, pentru a încuviinţa să îl iau pe domnişorul Gheriu din această casă, este că fratele dumitale a fost otrăvit şi atâta vreme câtă va rămâne aici, I se poate administra oricând o altă doză, probabil letală. Însă dacă vei chema de urgenţă un alt doctor, nu va găsi nici o urmă de otravă şi nu va şti nici el să descopere pricina acestei slăbiciuni. În ceea ce priveşte adevărul meu, pe care nu aş şi vrut să ţi-l împărtăşesc pe deplin, este că asupra fratelui dumitale se întinde o legătură făcută prin puteri care scapă cu mult priceperii unui medic. Şi am apucat să văd destule cazuri de oameni care în trei zile s-au uscat de vii în patul lor, de morţi subite cărora nu li s-a putut găsi nici o altă pricină decât o legătură de sfoară aşezată sub pernă, sau un obiect străin în camera lor. Am bănuit aseară, de cum am sosit că e vorba de asta şi am primit convingerea abia după ce am plecat de aici, când băiatul ăsta de peste drum, lovit la cap, Traianu Ioanii, mi-a povestit ce a visat despre fratele dumitale, o umbră cu aripile întinse aplecată deasupra lui. Îţi înţeleg indignarea, domnişoară, revolta şi deranjul pe care îl provoacă invitaţia baronului, în urma unor superstiţii, dacă astfel alegi să le numeşti. Dar dacă ai face un singur pas înspre această lume de ţărani care te umple de dispreţ, ai înţelege, poate, teama lor şi simţurile ascuţite care îi face să recunoască zilele şi ceasurile când această a doua lume, a spiritelor şi a întunecimii le dă de veste. Şi nu întâmplător, azi noapte a fost Sfântul Ioan la iernii când porţile dintre lumi se deschid. Tocmai de asta legătura a fost mai puternică şi domnişorul şi-a pierdut cunoştinţa, tocmai de asta, Traian l-a văzut, în clipele în care a zăcut în zăpada cu ţeasta spartă. Ai dorit să ştii ce are domnişorul Gheriu. Asta este.

Acum, vei putea hotărî şi singură, dacă ne vei însoţi la Dârja sau nu. În privinţa fratelui dumitale, fie că îngădui, fie că nu, voi pleca de aici împreună cu el, peste voinţa dumitale, domnişoară!

Domnişoara încuviinţă din cap, fără să spună nimic, fără să îşi descleşteze mâinile de pe spătarele fotoliului, fără să se ridice, nici când Kôváry  Lőrinc făcu semn argatului lui Miklosi şi se îndreptară ambii către dormitor, urmaţi de Şofron şi Maria Brancii, care se repezi să scoată din dulapuri câteva haine ale domnişorului, să le înghesuie mai apoi într-una din valize. Totul fu făcut în grabă, şi bolnavul fu ridicat, purtat de Kôváry şi Şofron până în salon unde domnişoara îi feri privirea. Încuviinţase, deci, să plece, fără să o cheme, fără să îi ceară sfatul, dar nu asta îi paraliza voinţa şi mintea ei, cât neputinţa de a se opune, a înţelege şi a acţiona în consecinţă. Era unul din acele momente, printre primele în viaţa ei, în care realitatea îi scăpa printre degete şi nu avea de unde să o mai apuce. Pe fereastra dinspre piaţ, Gheriu fu urcat în sanie, învelit în haina lui de blană, cu o sumnă de oaie aruncată peste picioare, şi toate astea pentru o umbră visată cu aripile întinse deasupra lui. Apoi îşi aminti, dezmeticindu-se, că o văzuse, sau I se păruse că vede, cu o seară înainte, fumul întunecat, întins desupra fratelui ei şi domnişoara îşi strânse şalul pe umeri. Venea frig de afară, căci uşa salonului rămăsese deschisă şi Kôváry Lőrinc se întoarse să îşi ia rămas bun şi se postă în prag.

-Să înţeleg că nu veniţi şi dumneavoastră!

-Nu vă închipuiţi că voi fi alungată din propria casă pentru o umbră, sau o nălucire. Voi rămâne aici până  voi da de urmele întregii poveşti.

Pentru prima dată de când se cunoscuseră Kôváry Lőrinc îi zâmbi şi îi spuse:

-Ca să fiu foarte sincer, asta am sperat că veţi face.