Tags

, , ,

În dimineaţa aceea, plină de mulţumire că de-a lungul ultimelor zile purtarea bărbatului ei fusese aproape citovă, Lodovica lui Şandor Bolundu deschise ochii şi respiră larg. Dar cum nebunia nu pleacă niciodată din sufletul vreunui om fără să îşi caute imediat culcuş în minţile altuia, nici bine nu ieşi Lodovica pe prispă, îmbrăţişând cu privirea ocolul, cărarea înspre poartă săpată în omăt, drumul şi casele de pe partea cealaltă, că se şi pomeni strigând:

-Ioooooooooooi! Tuloi!, apoi o porni dintr-un suflet către casa Susiţei. În faţa ei, în dreptul porţilor stătea în picioare cu o găleată de vopsea în mână Mâţu şi dădea din cap mulţumit de isprava pe care o făcuse. Scrisese cu litere mari pe poarta Susiţei, în roşu aprins KURVA KURVÉLOR şi câţiva oameni porniţi cu laptele muls de cu seară şi cu cel proaspăt către lăptăria lui Dimenstein se opriseră în mijlocul drumului să vadă pricina care îl mânase pe Mâţu în frigul dimineţii, ca să lipească ruşinea pe porţile de lemn de la intrarea în ocolul curvei.

-Curva asta nesătulă o făcut uarice cu mâţăle mele, că asară nu s-or întors defel acasă şi tătă noaptea le-am cotat şi le-am strâgat. Numa ea o putut să le facă capătu şi să le nenorocească, curva asta belită di pă dracu, pântru că amu vreo săptămână o vinit la mine să zghiere că mâţăle mele i-or furat ei slănina. Ce gândeşte ea că mâţăle mele or mânca din porcu ei pă care l-o crescut cu căcat? Doară mai bine ghiftuite cu tăt ce le pofteşte inima, alte mâţă în satu aiesta nu-s. Şi sigur curva le-o închis pă oareundeva sau le-o făcut orice rău, că de când mă tăt celuieşte cu ele.

-Da’ multe s-or putut întâmpla azî noapte, mă uomini, grăi Cepoi. Am auzât că la domnişoru Gheriu i-o fost rău şi l-or chemat pă Kôváry Lőrinc din Dârja şi că pă Trăianu Ioanii l-o lovit cineva cu bota în cap tumna sub pădurea Hongaşului şi că la Pavălu Sofiei o fost foc în spatele grădinii. Amu mai ştii, poate că s-or spăriet mâţăle tale de foc şi s-or fi ascuns pă undeva.

-O fujit dracu din mâţăle alea spurcate că s-o spăriet de Christosu pă care ţî l-o făcut Şandor, mă prostule, strigă Susiţa, ieşită în prag să îi facă loc lui Găvrişuţ, care dormise la ea peste noapte. Doară azî noapte o fost Sfântu Ioan al iernii.

-Prinde-ţî gura, rapandulă homnioşe ce eşti, că amu-ţî dau două de-ţî vezî curu pă cer, îi răspunse Mâţu, roşu la faţă de furie. În tine îi dracu şi în pântecele tău de ţâgancă de Vultureni, mai adăugă el, dar Lodovica lui Şandor îl prinse de braţ şi îl opri, şoptindu-I la ureche:

-Stai omineşte şi nu fă ruşine si năcaz, mă uomule, până nu ştii sută-n sută ce s-or ales de mâţăle alea. Întie du-te vezî dacă nu s-or dus la domnişora Maria să îşi aducă puii înapoi şi poate că iară or rămas prinsă pă acolo ca întâia dată. Că tătă zua pă acolo mărg să prindă şoareci, pasări şi ce le mai scoate norocu în cale.

Aşa că Măţu se porni pentru a doua oară să întrebe tot satul despre mâţăle lui, că doară erau mari şi faine, nu puteau trece fără să fie văzute şi se învăţaseră de mici să umble tustrele şi pe urmele lui şi la vânat de guzgani, nevăstuici şi alte lighioane. Însă oamenii pufneau în râs şi îi întorceau spatele, fără să îi spună nici măcar o vorbă de mângăiere pentru necazul lui.

-Iară îşi cotă Măţu mâţăle, vorbeau cei adunaţi la lăptăria lui Dimenstein, iar când veştile despre asta şi despre celelalte întâmplări ale nopţii ajunseră la urechile Găvrişoaiei, femeia îşi lăsă mămăliga să fiarbă singură pe cuptor şi fugi într-un suflet să îi ia de braţ pe Şofron şi pe Maria Brancii, să îi aducă în casă la un pahar de ţuică şi să îi povestească fir de-a păr pricina şi vorbele care au făcut ca domnişoru Gheriu, de abia mergând pe picioarele lui, să fie urcat în sania lui Miklosi şi să pornească cu Kôváry Lőrinc către Dârja.

Aşa se făcu că în clipa în care Mâţu se apropie de ocolul domnişorului Gheriu, porţile erau desfăcute şi nicăieri nu se vedea nici ţipenie de om. Uşa de la casă era larg deschisă şi aerul cald dinăuntru ieşea afară în vălătuci de aburi albi, ca şi cum ar fi plecat cu toţii în grabă mare, lăsându-şi toate lucrurile în urmă. Păşi cu băgare de seamă, cercetând urmele în zăpada adunată peste noapte în cerdacul de lemn al caselor din faţă, intră apoi pe pragul salonului şi îşi aruncă o privire înăuntru. Toate erau pustii şi nemişcate, mobilele, covoarele, pendula şi înăuntru părea că nu e nimeni, până când o văzu şi se sperie, făcu un pas înapoi, căci dintr-o dată desluşi doi ochi fixându-l. Domnişoara Maria stătea în fotoliu, ghemuită, cu şalul prins peste umeri, fără să se clintească măcar, ca şi cum ar fi fost parte din obiectele din jur, dar cu privirea rece, sticloasă, aţintită asupra lui. Păţise de câteva ori, vara, la coasă, să îşi caute adăpost la umbra unui copac din Jei şi abia după ce se aşezase să vadă că două sau trei din crengile mai joase îl priveau şi aşa îl privea şi domnişoara Maria, ca un şarpe ascuns printre celelalte lucruri din casă.

-No, bună zua, domnişoară, ce m-ai spăriet, n-ai ave noroc! Fă bine spune-mi, nu carecumva îs pă aici mâţăle mele alea tri? întrebă el, dar nu primi nici un răspuns, căci domnişoara continua să îl fixeze sticlos, fără să grăiască. Vezî dumneata, ele aci s-or născut şi de bugăte uări vin pă aci să mănânce, să prindă şoreci, că aşe-I foita lo de mâţă să tragă la locu în care or descuiet uăchii. Io de aici le-am luat pă vremea când trăie unchiu dumitale şi când lucra aici Şandor Bolundu cu care io am fost tătdeauna mare pretin. Pă atunci era citov, numa după aia s-o făcut bolund, când şi-o vândut boii…. şi aici se opri, căci I se păru că femeia din faţa lui spusese ceva.

– Ce spui, domnişoară?

-Afară! repetă ea răspicat şi Mâţu dădu din cap bucuros:

-Aşe m-am gândit şi io, pă afară să le cot, numa am vrut să întreb întie, dar domnişoara i-o reteză din nou, strigând:

-Ieşi afară!

Nu se mişcase, nu se clintise şi Mâţu îşi făcu cruce, pentru că i se păru că nici măcar buzele nu I se arcuiră. Nu mai zise nimic şi ieşi afară, trăgând uşa în urma lui. Văzuse destui nebuni la viaţa lui şi despre el însuşi se spunea că ar fi unul, pentru că dragostea asta pentru cele trei pisici nu putea fi altceva decât curată nebunie. Numai că fata asta le întrecea pe toate şi se arăta întru totul descreierată.